De la o Cetate pământească

Miercuri eram pe malul Dunării, la Cetate, ne plimbam agale prin portul cultural. Mă clătinam, iar el mă-nsoţea la pas, plutind peste plimbare, ca în toate locurile în care ne-am aflat împreună.

Din când în când ne opream să luăm fotografii, ne înclinam, coboram trepte şi urcam dâmburi mici, furniceşti dacă sunt luate ca munţi. Nu mai trecuserăm pe acolo din 1995, când ne-a luat şi pe noi Cătă la plajă şi la pescuit două duminici la rând.

Fotografiile de-atunci s-au pierdut pe drumuri, ca atâtea altele din orele la care ne scoteam caietele, cărţile, vesela, lenjeriile de cameră, aparatura casnică şi mobila la plimbare. În toate dimineţile el credea în fotografii ca în minuni ale luminii prin care vedem mai mult decât la întâlnirea imediată a privirii cu lucrul văzut.

Iar în dimineaţa aceea de  miercuri, cât timp Delia a zăbovit în orăşelul până la care am mers cu ea două mile (deşi nu m-a silit) - vedeam chipuri, chipuri de ape şi chipuri de uscat: era ora la care se prelungeşte micul dejun, era Festivalul Filmului Balcanic. Trecusem de vaporaşul ancorat sub pavilionul Portul Cultural Cetate, de şlepul pe care altădată samsarii încărcau grâne - când am întâlnit-o pe Maia Morgenstern. Am schimbat politicoase cuvinte de salut şi  i-am cerut permisiunea de-a o fotografia şi de-a posta fotografia pe blog şi pe facebook. A fost de acord. Mi s-a părut un semn bun. Se-nţelege de ce.

Iar dacă nu se-nţelege, am să mă explic doar  un pic: mai mult chiar decât cultul cărţilor, pe noi ne-a unit prima dată cultul actorului. Dar nu al actorului star de cinema sau al vedetei care ţine capul de afiş într-o stagiune, ci al omului capabil să aducă în viaţa ta şi pe altcineva decât pe el însuşi, al celui care dorind să se dăruiască astfel, cu toată fiinţa - ca şi preotul - realizează cu mai mare uşurinţă legătura între pământesc şi ceresc.

http://www.youtube.com/watch?v=nCSoUo2584g

Temeiul legăturii între viaţa pământească şi viaţa cerească

  

„Oare iubirea ce ne uneşte pe pământ - care adeseori este atât de puternică, mergând până la jertfirea de sine pentru persoana iubită - rămâne ea şi dincolo de mormânt?

Oare cei ce au trecut deja la veşnicele locaşuri, ne mai iubesc ei încă pe noi, care locuim pe pământ? Dacă iubirea există şi în lumea de dincolo de mormânt, prin ce se manifestă, cum străbate ea din lumea nevăzută până la noi pe pământ? Care sunt mărturisirile de simpatie între persoanele despărţite prin moarte şi ce datorie au cei vii pentru a purta grijă de cei morţi?

Duhul nemuritor insuflat de Dumnezeu - «Şi a făcut Dumnezeu pe om, ţărână luând din pământ şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut om cu suflet viu» (Facerea 2, 7) - însufleţind firea omenească - sufletul şi trupul - umple sufletul de însuşirile sale nemuritoare, din care cele dintâi sunt iubirea, compasiunea şi cele asemenea. Iubirea, compasiunea şi toate celelalte însuşiri ale sufletului nu-l părăsesc în noua sa viaţă dincolo de mormânt; altfel nici n-ar mai fi suflet! Prin urmare, repausaţii îi iubesc pe cei vii şi iau parte la soarta lor.

Mila este rodul iubirii divine şi a avea milă înseamnă a avea la inimă, în chip viu, starea aproapelui. Apostolul Pavel spune că dragostea este nemuritoare (I Corinteni 13, 8), prin urmare starea repausaţilor – în rai sau în iad – este necontenit în legătură cu viaţa celor de pe pământ. Vorbind despre mădularele trupului nostru, Apostolul vorbeşte totodată de mădularele trupului lui Hristos, de Biserică. Oricine ştie din propria-i trăire că mădularele trupului slujesc unul altuia, se ajută şi se sprijină unul pe altul; tot astfel este şi cu oamenii, care uniţi prin dragostea duhovnicească doresc a se ajuta şi a se iubi unul pe altul cu toată distanţa ce i-ar putea despărţi. Atâta vreme cât sufletul n-a pierdut înclinarea spre iubirea dumnezeiască, fie pe pământ fie în lumea de dincolo de mormânt, el nu poate să nu ia parte activă la la viaţa sufletelor ce-i sunt scumpe.

De aceea, repausaţii au milă de cei vii, iar cei vii sunt datori a se interesa de soarta repausaţilor. Viii şi morţii, ca mădulare ale aceluiaşi trup al lui Hristos sunt în legătură între ei căci sunt uniţi, după învăţătura Apostolului Pavel, printr-o iubire ce nu moare niciodată. (…)

Repausaţii se bucură cu noi întocmai cum se bucură sfinţii îngeri în cer când un păcătos se pocăieşte, intrând în calea virtuţii. Aceasta e învăţătura Mântuitorului Hristos referitor la participarea celor din lumea cealaltă la soarta oamenilor vii de pe pământ (…).

Îngerii şi sfinţii, dar şi repausaţii care n-au ajuns încă la deplinătatea sfinţeniei iau parte în chip viu la viaţa noastră de pe pământ. Şi noi la rândul nostru putem contribui la îmbunătăţirea soartei lor. (…)

Prin urmare, unirea cu Dumnezeu  este fundamentul legăturii dintre oameni. De aceea, toate fiinţele morale – îngeri şi suflete -  sunt unite printr-o legătură nedezlegabilă. Nici chiar moartea nu poate rupe această legătură de iubire, căci ea, iubirea, este o poruncă a lui Dumnezeu.

Această iubire nemuritoare întru Hristos uneşte printr-o legătură veşnicvă lumea de dincolo de mormânt cu lumea de aici. Dimpotrivă, moartea, departe de a slăbi această legătură, o întăreşte. Icoana persoanei iubite, trecută în lumea nevăzută, vieţuieşte întru noi, în sufletul şi în inima noastră. Aceeaşi legătură a credinţei care ne uneşte cu Hristos, ne leagă şi de repausaţii noştri ″.

Din Părintele Mitrofan, Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa noastră după moarte

Florin Stuparu aici

    

 Un chef  în Grozăveşti în 1984, când l-am cunoscut pe Florin şi la revelion în 1995, la Liteni, unde el şi Mugur au filmat, fotografiat şi intervievat "urşi"                      
                                     

                                                           La Oprişor, în vara anului 1995

În 1995, în lanul de floarea soarelui cu fetiţa fratelui meu

                                                   

                                       La ieşirea din Primăria sectorului 1, 12 octombrie 1996

                                             La Biserica Harşu, în Craiova, 20 octombrie 1996

                                       

                                                        Cu copiii noştri, Maria Andreia, Ioan Vasile şi Ana Gabriela la Petru Vodă în vara anului 2002

În vara lui 2006, în drum spre casa ridicată de Florin la Petru Vodă

             În 1967, la grădiniţă şi în 1963 la plimbare cu tata, în ale cărui odihnitoare braţe pământeşti Florin s-a reîntors pe 4 august 2011
                                                     

Legăturile dintre cei vii şi cei adormiţi

Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos este alcătuită din fiinţe duhovniceşti nemuritoare: "Dumnezeu nu este al morţilor, ci al celor vii; că toţi Lui viază" (Luca 20, 38) şi că "de viem, Domnului viem, şi de murim, ai Domnului suntem. Că spre aceasta a vieţuit, a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi pe cei morţi şi pe cei vii" (Romani 14, 8-9) după cum este însuşi Creatorul lor. (...)
Omul, prin îndoita sa alcătuire - din suflet şi din trup - se află la hotarul dintre lumea văzută şi cea nevăzută, formând un minunat amestec din duh şi materie, din ceresc şi din pământesc, din veşnic şi trecător. Omul este legătura ce uneşte pământul cu cerul.
Adevărata sa menire este să fie înger pământesc şi om ceresc.(...)
Menirea celor din Împărăţie este de a cânta laude lui Dumnezeu (Apocalipsa 5, 12) şi de a-L slăvi (Filipeni 1, 10-11). Cei ce vieţuiesc pe pământ alcătuiesc Biserica luptătoare, pământească, văzută, pe când cei trecuţi la viaţa de dincolo de mormânt, în starea drepţilor, alcătuiesc împreună cu îngerii cei buni Biserica triumfătoare, cerească, nevăzută.
Cu toate acestea, cei care pe pământ n-au ajuns la sfinţenie deplină, odată trecuţi în lumea nevăzută locuiesc acolo ca într-o stare de boală, dar ei n-au pierdut dreptul de a deveni mădulare ale Bisericii lui Hristos. Aceste suflete, din lumea de dincolo, se află într-o tainică unire cu noi cei de pe pământ. Chiar despărţite ele alcătuiesc de-a pururea un întreg nedivizibil.
Astfel schimbarea locurilor n-are nici-o influenţă asupra legăturilor membrilor între ei. Locuitorii Împărăţiei sunt, cum s-a mai spus, îngerii şi sufletele, atât sufletele ce vieţuiesc încă în trup, cât şi cele ce au trecut în lumea de dincolo. Natura lor duhovnicească este într-o armonie deplină cu Împărăţia cerurilor. Pentru toate fiinţele duhovniceşti este o singură şi aceeaşi lege de adevăr şi de sfinţenie, un singur şi acelaşi scop de existenţă şi de activitate, şi anume, desăvârşirea duhovnicească şi fericirea precum şi aceleaşi îndatoriri.
Aceasta este unirea dintre membrii Bisericii triumfătoare şi cei ai Bisericii luptătoare, dintre lumea de aici şi cea de dincolo.

Din
Părintele Mitrofan, Viaţa repausaţilor noştri şi Viaţa noastră după moarte,
apărută pentru prima dată la Bucureşti în 1899 şi reeditată la Iaşi, la editura "Credinţa strămoşească" în 2010
şi dăruită mie acum două săptămâni de părintele Ştefan, duhovnicul lui Florin, la Petru Vodă

Valsul nunţii noastre

Valsul venezuelean l-am auzit pentru prima dată interpretat de Florin la chitară prin 1992 şi mi s-a făcut dor să-l reascult cu puţin înainte de ultima noastră convorbire telefonică.

Valsul următor l-am valsat o singură dată în viaţă, cu Florin, la nunta noastră, pe 20 octombrie 1996:

http://www.youtube.com/watch?v=LX1fiE0U1qA

Dacă viaţa şi opiniile separate din ultimii ani nu ne-au despărţit definitiv, atunci cu atât mai puţin moartea va putea face acest lucru.

Despre cum a fost Florin înainte de a nu mai fi Florin pentru mine am să tot plâng şi-am să tot scriu şi-am să postez fotografii de îndată ce mă voi întoarce acasă de-aici, de la Petru Vodă, de unde el a privit pentru ultima dată cerul înstelat către care a strigat în chinuri până în ultima clipă: "Şi m-am rugat la dătătorul de viaţă să îmi ia viaţa şi dătătorul de viaţă nu a vrut să mi-o ia".