sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Jurnal din noiembrie 1982

şi ce bucurie mare, din nou, cântecul de vioară al obezului şi celelalte acorduri de vioară şi contrabas şi feţele senine şi părăsirea şi afară frunzele uşoare pe asfalt şi soare, mai cald decât aici, drumul de la linie la complex, drumul de la vioară la voalul de frunze, şi din nou curajul de-a sta-n loc în mijlocul străzii şi de-a privi lumea, soarele, tot ce trece, fără teama de-a fi considerată nebună, incurabil nebună şi apoi întoarcerea şi simpatia simpatiei. şi asta a fost o idee? fuga după inspiraţie? dar iată o idee fericită: însăşi viaţa mea este o idee. eu îmi trăiesc viaţa ca idee. doar am învăţat câţiva paşi de la un dansator, nu de la maestru, şi-am devenit optimistă. un batrân cu fruntea serioasă mă invită să cânt. eu îi spun ca aş fi ridicolă. “Să nu mai spui vorba asta!”. Da, n-am s-o mai spun. Dar nici de cântat nu voi cânta.

vineri, 25 noiembrie 2016

Un nou capitol lustruit al vieţii

sau pentru a-ndeplini un ritual
neştiind să plâng în public
nu mă pot apăra
şi nu mai am energie pentru alte tristeţi
să-mi înnobilez camera citindu-te
a câta oară
despărţiţi prin aceeaşi lumină milimetrică
mult prea târziu înţeleg sensul scrisorilor tale
când braţele nu te mai pot cuprinde
când nu mai pot spune nimic
despre noi

joi, 24 noiembrie 2016

Jurnal ilogic

Cât de bine-mi merge de când nu-mi mai funcţionează ceasul. Astfel zilele mele sunt totuna cu zilele oceanului şi ale ceşcuţei de cafea. Oare ce fac acum peştii, caractiţele, sepiile, meduzele, rechinii, sirenele, algele în lumea lor rece, udă complet, întunecată? Numai gândindu-mă la asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a făcut om în universul liric uscat şi mereu însetat pe care îl port cu mine ca pe o haină grea, ca pe o cochilie sau caroserie interioară aproape incomodă, aproape lipsită de graţie, devenind din ce în ce mai uşoară la purtare, mai transparentă pe măsură ce se zgârie şi se sfărâmă din orice fleac.

marți, 22 noiembrie 2016

Răspuns la o-ntrebare fără sens


când nu doream sa le atingem
ne povesteam despre toate lucrurile
pe care le simţeam aproape
profilul moral al bărbatului de lângă mine
era îndurerat de rănile trecutului meu
consemnat pe foi dincolo de care
se întrerupe rolul memoriei
şi eu
ca o pisică ce se teme de şoareci
ca un câine ce se teme de o pisică
o pisică şi un câine la un loc
trecând cu greu din stadiul estetic
în stadiul etic
toate astea mi le amintesc simţind cu privirea
frigul de-afară
văzând doua autobuze de carton
sunt complet derutată
de zidurile din faţă
şi-n moarte nu gândim la fel
ca-n viaţă


sâmbătă, 5 noiembrie 2016

L'acasa de cultură Traian Demetrescu din Craiova

Aseară, vineri, 4 noiembrie, evocându-l pe Tradem la 150 de ani de la naștere

http://www.cvlpress.ro/04.11.2016/evocare-traian-demetrescu-la-150-de-ani-de-la-nasterea-scriitorului/





miercuri, 2 noiembrie 2016

Cu Tradem, la Tradem

Atâta frumuseţe neîmpărtăşită

Atâta frumuseţe neîmpărtăşită
îmi lipseşti mai ales în zilele frumoase de toamnă
când găseam atât de uşor drumul către tine
chiar dacă vântul
chiar dacă singurătatea gândului nefiinţei
chiar dacă fiecare lucru
ar fi fost altceva
până la urmă toate deveneau unul
în care încăpea şi poezia
asta cu cescuţa de cafea
care va muri nespălată
îţi dai seama
nu depun nici-un efort pentru a constata asta
după ce m-ai chemat sa trăim în realitate
şi n-am mai putut vedea nimic de-aici
tot mai mult
într-o casă inexistentă