joi, 31 octombrie 2013

Pentru prietenii din public

în septembrie 2010, pe lângă Donul liniştit

în faţa Teatrului Mare din Moscova, în toamna lui 2010
la INION-RAN, în iunie 2013
de la stânga la dreapta: Bogdan -Mihai Popescu, Tatiana Bitkova, Iuriy Ivanovici Igritsky, Artem Alexeevici Halatov, Vlad Tănăsescu, Eu

conversaţie cu Gabriela la Catedrala Iisus Mântuitorul

traversăm puntea acum trei ani şi un pic mai bine

după ce am trecut-o. iunie 2013, cu Gabi şi Vlăduţ

la dezbatere despre "Reformele democratice şi problemele relaţiilor româno-ruse"
LS, Tatiana A. Pokivailova, Gabriela Tănăsescu, Tatiana Bitkova, Bogdan Popescu


la ieşirea din Galeriile Tretiakov, în 2010, cu Gabi Tănăsescu şi Cristian-Ion Popa

                                             în curte la Mânăstirea Nouă a Mântuitorului (Novospassky )

În biserica Mânăstirii Noi a Mântuitorului 
                                             
închei cu începutul



marți, 29 octombrie 2013

Pagina de gardă

De la tine învăţ să aştept.
Sunt liberă
într-o carte de versuri
în aerul amorţit
te pot plânge în libertate.
Tu însuţi devii nerăbdător
la o masă
le citeşti elegia pe care ţi-au scris-o
fără de cântec
fără de  stele pe cer.
Nu-mi amintesc din cărţile frumoase
decât dorinţa de a fi fost atunci
împreună.
Să-i întrebăm
de ce nu te-au văzut
aşa cum eşti acum :
Un nume caligrafiat
cu sensul mântuirii.
De la tine învăţ să uit.
Sunt liberă
să te caut
cu aşteptarea, cu oboseala, cu înfrigurarea
cu viaţa ce s-a-ntunecat.

Restul tot e colorat.

joi, 24 octombrie 2013

Lumina zilei

în sudul gândirii cresc grădini de portocali
şi eu voi bea cafea
de dragul şi oroarea zilei de mâine
voi încerca să văd idei
din dragoste de ziua de mâine
pantofii lustruiţi şi celelalte lumini
o neaşteptată vacanţă în pagini
telefonul va suna şi mă voi simţi obligată
să văd idei prin hainele aranjate pe spătarul scaunului
perdelele fericite sărutându-se cu aerul
apoi între ele
două câte două
faldurile


marți, 22 octombrie 2013

My Wall

trec de la fereastră la spargerea zidului
dintre tine şi tata
un castan adoarme pe crengi
o femeie-i mătură frunzele
inimile voastre s-au oprit
la lumina zilei de august
ştiu că e curată nebunie
nu vreau să ştiu
unde voi fi înmormântat
dacă aş prefera vreun cimitir
ar fi cel din Severin
primul cimitir de oraş
pe care l-am văzut
îmi plăcea fiindcă era circulat, aerisit, la stradă
mergeam prin el spre liceu
în 1957 liceul mi s-a anulat
vreau să mă înmormântez pe deal
şi să vă privesc cu toată curiozitatea de acolo
scuzaţi-mă că vă-ntreb:

de ce sunteţi atât de nefericiţi?

luni, 21 octombrie 2013

În sfârşit,

fără să vrei ca muzica aceasta
să acopere strigătul de durere
fără să tresari sau să ameţeşti
fără să fugi
fără dorinţa de umilinţă şi de iertare în van
în sfârşit, ca durerea neauzită să fie uitată
în veşnicie, în sfârşit, în oglindă mai încap un culoar
şi la capătul lui o culoare care cuprinde toate beculeţele
din pomul de Crăciun o vacanţă şi un orar neaşteptat
în sfârşit, nu toată lumea este prezentă în oglindă
în sfârşit, un timid început


joi, 17 octombrie 2013

În cuvinte căutându-şi un trup

Tandreţea acestor glasuri invocând
mişcările aerului din încăpere
biografia imaginară
în care traversând şantierul arheologic
ne cerşim porţia zilnică de halva
straturi suprapuse de tăcere
pe un teren neutru din vis
privirea care-l cuprinde cu umbra ei -
Dar tot ce se-ntâmplă poate fi spus
în numele unui trup -
Iarba înflorită pe cer
şi povestea aşezării ei între file
a minunatei coincidenţe cu foşnetul
ce se întoarce-acasă ca din întâmplare


luni, 14 octombrie 2013

Acte pierdute. Locuri în care-ţi place s-aştepţi.

dac-aş zbura printre pomii
de la Facultatea de Drept şi Fostă Filozofie din Bucureşti
-                            câte legende, câtă oboseală -
aş şti că acum eşti cu mine.
Aici mă aşteptau de la examene
mama şi tata
în verile toride
aici m-ai aşteptat de câteva ori
în obscuritatea unei zile de toamnă
pe care o simt în drum spre POSDRU
-      dac-aş putea reconstitui la fel de uşor
măcar copia unui simplu gest.
Între Biserica Elefterie şi Resaturantul Opera
am pierdut un timp
şi-mi este indiferent dac-am locuit cu adevărat pe strada asta
 sau în Literatura Bucureştilor.
Un retardat se uită chiar în clipa asta la mine
explicit şi provocator
din cauza lui sunt obligată să mă uit din când în când în coşul de gunoi
în loc să mă uit pe fereastră
îmi decojesc din când în când
oja semipermanentă
ca să ajung la frăgezimea unghiilor pe care am crezut un timp
că o pot proteja.
Timpul Casei cu doi porumbei şi vasul cu ierburi latine
femeia în negru cu obrazul de cretă nepudrat
cu buzele roşu aprins nerujate 
îşi rătăcise moartea nişte vorbe într-o limbă maternă
atât de necunoscută când a ajuns în dreptul meu
dacă te-ai întrupa
ca atunci când ţi-am adus fericirea
de sufletul tău, o plimbare pe Dr. Lister
unde mi-ai deschis ochii
apoi te-am exilat din când în când la Craiova
apoi m-ai exilat la Petru Vodă.
Încerc să-nţeleg ce este realitatea
de ce noi trecem şi strada rămâne
la nunta noastră în cer
între timp a trecut pe lângă mine inexplicabil
doamna Zacopceanu de la etajul doi
am întors capul
şi-a dispărut într-o altă casă

„ca şi cum n-ar fi fost”.

marți, 8 octombrie 2013

Alte versiuni din my computer şi nu-nţeleg de ce


AMNEZIE

despre un fel de fericire
a insectei
intenţionam să vorbesc
despre validitatea plictiselilor adevărate
într-o ţară care nu este a mea
unde creierii ţi se-nfundă
pentru că nu mai au rost
vorbirea imaginară
căsuţa grădinarului şi
echilibristica bordurii din parcuri
nu mai jucăm şah chinezesc în joacă
nu mai înnebunim
construim adăposturi

că altceva ce să facem.

IERI

Cuvintele- ar fi plutit un timp
În aerul din încăpere
Pînă ce s-ar fi aşezat pe umerii
desprinşi
de pieliţa lor de aur
 te-aş fi sărutat
cum mă hotărâsem în tren.

CREATIVE WRITING

Dumnezeu este
şi timpul le rezolvă pe toate

Am pierdut dragostea ta
Ai pierdut dragostea mea

acum văd din interior
De unde-ncepe-un zid 

O, CASTELE!

visasem că voi visa până la urmă
iar visul acela nu trebuia
să se termine
într-un alt vis
un vis în care să pot alerga şi să-l ating
fără a mă visa pe mine sau fără a-mi
tulbura somnul în care nu îl visez

TREBUIE SĂ GĂSESC O SOLUŢIE

eram fetiţe la cinematograf
iar zeul grec era cu o steluţă-n fruntea paginii
erau şi case în care zgomotele Parisului
se dizolvau într-o soluţie
de lumină
în timpul filmului
avionul decola
şi noi eram turnate într-o altă peliculă
în ochii ei trişti
şi vioi
într-o delicioasă particulă




marți, 1 octombrie 2013

La Petru Vodă, troiţele lui Florin Stuparu


Aceasta din imagine a fost sculptată de Florin în 1998, în atelierul din Bucureşti al doamnei arhitect Liliana Chiaburu care a dăruit-o încă de pe 4 august 2011 pentru locul în care Florin a căzut în drum spre casă. Pentru ca toţi cei care vor trece pe acolo şi vor întreba, să se cutremure şi să încerce să afle mai departe ce s-a întâmplat. I-am transmis prin viu grai acest gând părintelui Iustin Pârvu, iar părintele a îmbrăţişat pe loc ideea. După ce a fost adusă la Petru Vodă la începutul acestui an, părintele Iustin a spus şi vorbele care s-ar fi potrivit pe o plăcuţă indicatoare, dar martorii le-au uitat. Locul însă a fost ales cu grijă. Este a doua Cruce a lui Florin de la Petru Vodă, prima aflându-se la mânăstirea de maici, unde de altfel a şi lucrat-o în 2001 şi care poate fi văzută aici 
http://roncea.ro/tag/florin-stuparu/, 6 august 2011, Troita lui Florin Stuparu de la Petru Voda.

Îi mulţumesc doamnei Liliana Chiaburu şi tuturor celor care s-au ostenit ca memoria lui Florin să rămână vie.