luni, 28 ianuarie 2013

Ucronie

http://www.youtube.com/watch?v=4V8dCGcPc3I

sau despre infailibilitatea visului când o luam de la început, timid, de la o masă unde prietenii ne apropiau, iar cărţile nu ne despărţeau

duminică, 20 ianuarie 2013

Lundkvist şi Wordsworth: viaţa efemeră şi viaţa veşnică




Despre primul poem nu mai comentez. Ce-a fost de spus, s-a spus în titlu şi spune el însuşi.
În privinţa celui de-al doilea nu am de zis decât că asta vedeam şi simţeam după ce m-a împuşcat fix în creierul mic băiatul ăla rău îmbrăcat într-o geacă de piele neagră. Când se apropia cu pistolul îndreptat spre fruntea mea le-am spus celor de faţă (şi pe cuvânt de onoare, a trecut ceva timp de când am văzut Cu mâinile curate): "E OK, staţi liniştiţi ca să nu agravăm situaţia; vedeţi-vă de-ale voastre că am rugăciunea cu mine". Şi-am început să spun în gând toate rugăciunile pe care le ştiam atât de repede, încât nu am simţit decât vârful rece, metalic pe frunte şi-abia am auzit când a apăsat pe trăgaci (şi nu era silenţios, era un banal pistol-mitralieră interbelic). Apoi (deşi presupun că mă durea în continuare capu', dar nu mai simţeam asta) mi se părea ciudat că nu se-întâmplă nimic deosebit, că îi pot sorbi în continuare din priviri pe cei din jurul meu, care nici ei nu păreau scoşi din ritm. Ce-i drept, nu puteam încă să văd ce simţeau ei...Dar poate mai devreme sau mai târziu aveau să afle despre pajiştea de narcise galbene peste care pluteam de curând fericită.
Chiar şi grafia mea de-atunci arată diferenţa: cum mă chirceam lăbărţată nevrotic în lumea obiectual-animală şi cum mă destindeam în lumea virtual-vegetală.
Sau cam aşa ceva ar trebui să se întâmple după ce ni s-au dat "sfârşit creştinesc vieţii noastre" şi "răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos".

joi, 17 ianuarie 2013

marți, 15 ianuarie 2013

La mulţi ani, vise plăcute!

Mihai Eminescu

Din noaptea... 

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

luni, 14 ianuarie 2013

Înapoi la subiect


Partea bună a filozofiei chiriaşului grăbit este că ne obişnuieşte cu ideea părăsirii unui loc şi astfel atenuează (prin simulare, prin „repetiţie” fără regizor şi scenograf) tragismul morţii. Din moment ce aici nu avem nicăieri un loc în care să ne fixăm (şi asta nu neapărat fiindcă ne-ar fi teamă de-o asemenea întâmplare posibilă şi în consecinţă urmărim programatic instabilitatea necesară precum antieroul baladei topârcene), cel puţin mutarea finală ne oferă garanţia locului definitiv. După aventuroasele libertăţi promise de fiecare loc nou (când somnoros, când lucid, când amărui, când ludic, când argintiu, când arămiu) trecătorii de profesie se întorc acasă pentru totdeauna.
Partea nebună a filozofiei chiriaşului grăbit stă în continua sfâşiere a condamnatului la nostalgie, în refuzul confruntării cu faptele elementare şi în consecinţă în ideologia absenţei unei realităţi pe care se obligă să o vadă înflorită şi să vorbească despre ea cu înflorituri precum buchetele enorme, funerare.


vineri, 4 ianuarie 2013

Poezii corectate în vacanţă



ÎNFĂŞURATĂ- N VOALURI

dezgrop
făpturi de dantelă
din haosul
care le purifică

tu mă ceri de soţie
în câte-o epistolă

un nene ne plimbă acum pe-amândoi
în motocicleta lui cu ataş pe 13 Septembrie
şi lucrurile în care credem
se-ntâmplă în realitate


 CUVINTELE SUNT LA LOCUL LOR

pur şi simplu la ora asta
în bibliotecă rămâne doar
dimineaţa de noiembrie

în acelaşi gând orbitor

aerul tremură printre atâtea cuvinte
pentru care nu mai există guri


LIBERUL ARBITRU

să visez dacă altfel
nu voi scăpa de câinii morţi din curtea copilăriei
mă voi înfăşura în pungi
îmi voi pune măşti
şi mănuşi de îndrăgostită
voi trece pe sub prunul în floare
să mă uit înăuntru
la măr şi la nuc
un fluture de noapte
strâns de aripi
să nu-mi mănânce hainele de sub pungi
când mă trezesc cu polenul pe degete
să cadă pe umerii mei aplecaţi
tufănele şi gura leului



O ALTĂ ŞTIINŢĂ DE-ACUM NECESARĂ
                   
ţi-am şters de praf chipul
cu bluza mea şi buzele mele
ţi-am îmbrăţişat cămaşa de duminică
şi cămaşa de luni
marţi am plecat la bibliotecă
aşa cum plecau primii oameni
dimineaţa la vânătoare

se va lumina de ziuă
îmi va fi foarte cald
prietenele mele îşi vor întinde
cărţile pe pâine
pisica se va plimba
pe hol
nepregătită pentru călătorie


AER LIEBER

abia când ne-au deszăpezit săniile
noi doi am văzut că
ninsese mult pe bancheta din spate
şi Cătă abia îşi testa  permisul de conducere

de-acolo curgea vin spre crama domnească
unde-am rămas suspendaţi pe-o margine şi ningea mult
şi-l ascultam pentru prima dată pe Goran Bregović
oamenii se dădeau cu săniile exact ca Dracula
când se lasă la pământ şi-ncepe să-şi agite braţele
până devine liliac
preoţii deschideau larg uşile bisericilor
unde liliecii se prăbuşau
                 

VERSURI VELINE

ziceam că vorbesc cu tine la telefon şi
cât de ciudat mi-a fost
să-mi recompun zîmbetul
cînd am intrat în casă
acum torc liniştită ca doamna Heidegger
şi-o să mă strecor
să tund ficusul
să-mi dezinfectez pe furiş pantofii de tango
noroc că n-a văzut nimeni apa care-mi curgea din tibie
noroc că nu mi s-au fisurat amândouă
pe scările acelea
care mi-au retezat tocurile
noroc că unul avea o căciulă cu ciucuri trasă pe ochi
iar celălalt o umbrelă de voal
noroc că de la începutul convorbirii
îmi zdrobeam cum puteam închipuirea
deschis şi desculţ.


IUBIREA NE CERE UN ALTFEL DE TRUP

în general transcrierile metafizice au avut sensul
celorlalte lucruri umflate pe măsura sufletului
îmi privesc rece mâinile când le masez cu cremă

doar rădăcinile imaginaţiei pure
se adâncesc siderate când predic
teoria gesturilor interzise

eu doar atât voiam să spun
că dragostea poate fi mortală
am rinichii foarte bolnavi
căci mult am iubit


DECUPEAZĂ CU FORFECUŢA

nimic nu fac cum se cuvine:
cânt ca un filozof şi gândesc ca un cântăreţ
octombrie mă înfăşoară în nori luminoşi
din când în când beau ceai
din când în când
merg pe vîrfuri ca balerina cu tocurile-n mînă
închid ochii şi desfăşor la picioarele trecătorilor
covorul din lacrimi
ca şi cum eu chiar aş gândi