joi, 15 februarie 2018

Și a sufletului meu!

Școala sufletului meu! Acolo am fost elevă, acolo au învățat și frații mei,acolo au învățat copiii mei si nepoții mei,unuia dintre ei fiindu- i dăscăliță, acolo am profesat timp de douăzeci de ani fiind colegă de cancelarie cu foștii mei profesori și ce profesori,oameni dăruiți cu har pedagogic,acolo am fost format ca om și am format oameni minunați, acolo este pentru mine ȘCOALĂ! Păcat, că peste ce a fost de elită și de mare importanță istorică în urbea noastră, s- a trecut cu nepăsarea celor cu alte interese... Și uite așa, mai rupem și aruncăm la gunoi o importantă filă a istoriei locale. Mulțumesc, Oltenia mea,pentru povestea scrisă despre școala mea!

A scris Anca Suciu pe facebook după ce a postat asta:

Fotografia postată de Oltenia mea.


Oltenia mea a adăugat 4 fotografii noi.
la pe seama căreia au apărut bancuri legate de vecinătatea Penitenciarului... Şcoala in curtea căreia mai toţi băieţii din Dezrobirii şi-au julit genunchii la meciurile de fotbal desfăşurate pe asfalt. Dar mai presus de toate, a fost şi va rămane scoala din sufletele noastre, cu profesori de neuitat, cu amintiri nepieritoare.
Cu nostalgia copilăriei şi cu dorinţa de a ridica vălul anilor care au trecut peste bătranele ziduri am incercat să desluşim istoria acestui locaş de invăţătură.
Povestea şcolii este una interesantă, documentele de epocă pe care le-am descoperit făcandu-ne să o preţuim mai mult şi să inţelegem mai bine istoria ei.
Data de naştere a şcolii poate fi considerată 15 septembrie 1929 cand ,,subscrisul Cristea Piscanu, rentier, domiciliat in Craiova, strada Carol nr. 9'' dona Municipalităţii Craiova suma de 1.700 000 lei numerar, cu dorinţa expresă de a fi intrebuinţată in totalitate pentru construirea unui local modern de şcoală primară pe un teren aflat in proprietatea primăriei, ,, pe strada Regele loaniţiu, la spatele spitalului Th.l. Preda. Şcoala primară ce se va construi va purta in veci scrisă pe frontispiciu denumirea : Fraţii Sultana si Cristea Piscanu''.
Nu cunoaştem motivele pentru care primăria nu a construit această şcoală la locul specificat (strada Regele loaniţiu este acum str. Dezrobirii, iar spitalul Preda - Clinica de Neuropsihiatrie de pe Calea Bucureşti), cert este că municipalitatea a indeplinit dorinţa domnului Piscanu, clădind, incepand cu octombrie 1929, Şcoala Primară de Fete No.6 ,,Fraţii Sultana şi Cristea Piscanu'' şi Şcoala de Băieţi Nr. 7 ,,Petrache Poenaru'' , ambele pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 73. Finalizarea lucrărilor avea să aibă loc in 1934, sub primariatul lui Constantin Negrescu, arhitect fiind A. Vincenz. lnstituţiile, deşi distincte, alcătuiau de fapt o şcoală mixtă, funcţionand in aceeaşi clădire cu etaj care se păstrează pană in zilele noastre.
Construirea ,,şcoalei şi a unei grădine (grădiniţe) de copii'' era dorinţa expresă a domnului Piscanu ,, pentru a ajuta frumosul şi iubitul nostru oraş Craiova in opere de cultură şi cu folos obştesc, pentru concetăţenii mei''.
Grădina de copii avea să fie construită de autorităţi pe actuala stradă Petre Carp, la nr. 2, vis a vis de actualul lnspectorat de Jandarmi Dolj.
Un proces -verbal de inventariere a şcolii, facut in 1939 de ajutorul de primar C. l. Dianu şi de şeful Serviciului Tehnic , Otto Hesselman Carada, ne oferă date importante referitoare la imobilul ,,şcoalei''. Astfel, ,,la Miază-zi se afla strada Vasile Alecsandri, la Răsărit- Penitenciarul Central iar la Miază -noapte şi Apus se găseau proprietăţi particulare''. Cladirea, construită din zidărie masivă, avea 4500 mp, era compusă din 14 camere cu pivniţă, iar acoperişul din tablă galvanizată. Parterul avea ,,1 hall cu scară, 2 săli de clasă, cancelaria, una sală pentru intrarea elevilor, o cabină closet pentru profesori, o cameră closet cu 4 cabine pentru elevi, cu scurgere la hasna''. Etajul avea in plus o cameră de arhivă şi lipseau closetele. Subsolul era destinat ,, pentru servitori, cu o pivniţă''.
Un document care l-am descoperit recent şi datat 11 mai 1939, ne arată că spre strada Alecsandri se afla ,,bustul Petre Poenaru, pe soclu de piatră, aşezat in faţa clădirii şcoalei'' evaluat la 30 000 lei. Ridicarea lui se făcuse cu ajutorul unui comitet de iniţiativă şi cu sprijinul consistent dat de primărie intre 1934-1937.
O comisie de recepţie a primăriei incheia la 30 martie 1940 un alt proces verbal de luare in primire a ,,Grădinei de copii Nr.3'', construcţie aflată in incinta scolii, pe latura nordică. Şi această grădiniţă a fost construită tot din depunerile domnului Piscanu la bănci craiovene, depuneri lăsate prin testament Primăriei Craiova. Grădiniţa fusese utilată de echipa ,,maistorului C. Popescu '' şi avea in dotare 17 bucăţi mese de brad ,,conform schiţei'', 17 scaune de brad, ,,una tablă neagră fără linii cu agăţător, 4 cuere''.
,,Mobilierul fiind executat in bune condiţiuni şi avand in vedere referatul positiv al D-nei Directoare loana Tănăsescu'', comisia declara recepţia făcută, consfiinţind astfel actul de nastere al grădiniţei de copii din curtea şcolii.
Anii de inceput ai activităţii şcolare au fost extrem de dificili. Profesorii aveau la dispoziţie o singură catedră, patru table de scris şi o masă. La intrarea in şcoală, la loc de cinste se afla o placă de marmură inscripţionată cu numele binefăcătorilor , fraţii Sultana şi Cristea Piscanu.
Recreaţiile copiilor erau anunţate printr-un clopot mare cu picioare, orele de geografie erau intregite prin expuneri la globul pămantesc, iar la matematică profesorii foloseau un ,, numărător mic''.
Anii grei ai razboiului aveau să afecteze activitatea de invăţămint. lntre 1944 şi 1947 in şcoală fuseseră cantonate trupele sovietice aliate. Perioada războiului a cauzat pierderea sau distrugerea unui important număr de obiecte de mobilier din inventarul şcolii. Toate cele ,, 16 lămpi cu abatjour '' au fost distruse, la fel candelabrul de bronz, closetele turceşti, 6 scaune cu spătar, o scară de lemn şi fantana din curtea şcolii.
Războiul avea să ducă şi la distrugerea clopotului mare, ,,spart de trupe''.
La 2 martie 1944 un ordin al Administraţiei Municipale impune ca ,,Dl Director al Şcoalei Petre Poenaru, care are in primire intreg inventarul acestei şcoale, să plăteasca suma de lei 2000 ce reprezintă contra valoarea de azi a covorului de iută, ce a fost furat de la şcoală''.
ln octombrie 1947, domnul Dumitru Parvuţă preia conducerea şcolii de la fostul director Vasile Predoescu.
ln 1945 are loc racordarea şcolii la canalul public subteran de către Uzinele Comunale Craiova.
Şcoala ,, de langă puşcărie '' a fost de-a lungul timpului rebotezată, toată lumea cunoscand-o ca ,,Şcoala Nr. 9''. ln ultimii ani aceasta a fost desfiinţată, aici funcţionand in prezent tot o institutie de invatamant, Gradiniţa cu Program Prelungit ,,Petrache Poenaru''.



Muzică şi o metafotografie

Cu Ilenuta Voicescu. Si noi undeva in fundal, la superbul "Concert Maria Răducanu şi Sorin Terinte la Ziua Roşiei Montane" la Clubul Taranului.

Poza unei poze. O metapoza. Miini frumoase si obosite. Lucratoare de minunatii

 Fotografii de Ileana 







Şi cărţile mă răsplătesc cu amintiri (ca şi facebook)

Efect(ul)
încrederea oarbă în medicamente
cartea de telefoane − o prăjitură cu foi
şi te bucuri că anume trăieşti
că anume gîndeşti că anume simţi
versurile tale − o probă de algocalmin
o mătuşă (sau) o verişoară sau ce mă explică:
n-ai voie nici apă nici măr nici cireaşă
nici portocală (fiindcă se duce)
( dar eu tocmai asta vreau!)
somnul cu păpuşi somnul cu păduri
somnul cu scări
au trecut pe-aici
în urmă −cărţile
(am) încrederea (oarbă) în cărţile din biblioteca mea
(mă-nţeleg mai bine) − decurgînd dintr-o mai bună
înţelegere reciprocă −
vai de gîndul care se consumă
între două fragmente!


Dor de Gellu. Naum. Pentru a da un titlu (astăzi ieri era mîine poate verso)

Fără să trec clipele peste mine. Timpul peste mine. Timpul. Timpul……
Am închis uşile timpului
Nu i-am dat voie să vină către mine
Şi asta nu se iartă.
Nu pot îmbătrîni. Şi nu pot muri.
Şi asta nu se iartă.
Melodia asta vrea să exprime
că fratele meu încearcă să cînte
că ridică o întrebare iubirii, dorului
întrebării
a ridica o întrebare aşa cum
ridicau domnii o mînăstire
Cardinalii a catedrală
că ridică o întrebare aşa cum ridică păsările cerul în zbor/aer
o neconsolare absolută
un dor continuu o suferinţă
de neîntrerupt.
Poate e un zbor pe care-l văd numai
Eu
păsările, avioanele desigur nu zboară.

Dor de Gellu. Naum. Pentru a da un titlu (astăzi faţă) (mîine poate verso)

6-05-1989
O L G A E C E R E A L E !
Aşa. Bun. Pînă la amintire.
„Plimbările” din adolescenţă au fost şi nu au fost o formă de cunoaştere. De cunoaştere a mea prin descoperirea a ceea ce nu sînt, a ceea ce nu văd (strada) a ceae ce nu gîndesc. O cunoaştere de sine… Cîtă irosire… de ce? De ce am uitat. A ceea ce nu aştept. Dar nimic din ceea ce scriu nu seamănă cu gîndul meu (perdea, nor, tăvălug, trenă, voal, mantie înserare) cu înălţarea, zborul, ghemotocul, ghemul nevăzut, pulberea, fumul, efervescenţa, incandescenţa, mîngîierea care e poezia. Care mă poartă în imagini şi cuvinte frumoase atunci cînd mă cuprinde şi care numai atunci ar trebui să se scrie.
O formă de cunoaştere a mea de către stradă, o formă de a mă strecura absolut inutil, absolut nefericit, absolut incert… Absolut idiot că m-am găsit acum să exploatez într-o zi ceea ce am pierdut ani în şir fără să văd.
De ce nu rîzi de mine? mă întreabă bufonul.
De ce nu mă jigneşti? mă întreabă nefericitul.
De ce nu şi tu ca ceilalţi?
Eu am un rost al meu.
Eu de-asta trăiesc – pentru a fi lovit.
Nu încerca să fii generoasă cu mine.
Nu are rost. Generozitatea ta trebuie să fie rîsul tău dispreţul tău răutatea ta.


Din moment ce faptele există şi ne determină

Orice perspectivă asupra lor este
Caraghioasă, cu atît mai caraghioasă
Cu cît se vrea mai ştiinţifică.
Cei incapabili de acţiune fac teorie
Şi astfel doar complică lucrurile
În loc să contribuie la elucidarea lor
**************************************
Ne întîlnim într-un spaţiu pustiu, aşa, ca în scris…Camera, casa, poarta, fără mîncarea… Etc. Etc. Fără………….
P.S. Asta-i precis din toamna ’84 sau primăvara ’85 pe lângă un curs de teoria cunoaşterii.
Pe de altă parte, tocmai începusem un opţional de greacă veche cu Manuela Tecuşan şi exersam alfabetul. De altfel, este şi performanţa maximă la care am ajuns 
Eram foarte obosită şi … trecător supărată pe teorie. Şi totuşi, ce bune sunt vremurile în care oamenii au timp şi dispoziţie pentru teorii! Cît despre “bunătatea” teoriei … Depinde ea de “bunătatea timpului nostru” ?


Pentru că ieri era un fel de amiază

cît putea fi amiaza văzută
din Atelier
te întorceai de la cantină
farurile maşinilor din anii ’60-’70
nu erau încă aprinse
iar tu erai tînăr pe atunci
era la modă noul roman
acum eram prin’70-’80
iar eu presimţeam în trecerea ta grăbită
spre Liceu culorile toamnei din anii ’60
apoi culorile şterse ale anilor ’90-’2000
(frazele moarte, duse de vînt)
’60 toamna ’50 vara ’40 primăvara
iar acum este iarnă
dar poate fi departe primăvara?
Iar eu te văd în după amiaza aceea
cînd parcă era toamnă cînd parcă
erau anii ’60 cînd iubirea mea
rătăcitoare avea un strălucit
viitor în trecut.

ARTĂ DE MURDĂRIT CAIETU’

Fără să vreau
vreau să vreau
şi-mi caut grăbită ferestre,
ceasuri măsurând prea târziu
noţiunea de timp pierdut.
Animale cosmice
îmi îngroapă cuvintele
în al nouălea cer.
Toate se petrec într-un tren şi-i păcat
Ca un tren să nu mai ştie
Ce vrea de la mişcare.
Şi ironia prea şubredă
Şi urechea prea ascuţită
Un prea plin
Din plâns,
Bunicuţo.