vineri, 21 iulie 2017

21 iulie, 2017

Înţelepciunea de-a nu te considera primul şi singurul într-un domeniu al încruntărilor.
Carnea este durere sub duş.
Florilor nu le-a plăcut că am plecat de-acasă.
Fenomenologia amintirii şi tradiţia privirii interioare. Trebuia să spun adevărul ca să-mi amintesc acest titlu de subcapitol din cartea lui Ricoeur despre memorie, istorie, uitare.
Un gest pe jumătate.
Un om care ieşit din minţi, şi le pierduse.
Sunt frumoşi oamenii. Ca nişte pietre.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Acum 30 de ani

Şi ca să nu rămânem îndatorați față de timpul trecut pe care tocmai l-am aniversat (căci în el a fost întâlnirea, în bucuria că suntem, în nostalgia de-a retrăi ceva ce nu mai putem atinge, iar nu în lauda a ceea ce am făcut de atunci până acum), adaug şi câteva fotografii de acum treizeci de ani 




La 30 de ani de la absolvirea Facultăţii de Filosofie

Surprinşi de aparatele foto aşa cum suntem azi. Acum  o săptamână, pe 8 iulie 2017






luni, 10 iulie 2017

Descult in iarba

La Valter, la Cumpana. Ieri, cu Maria noastra. In vizita la bunii nostri prieteni Simina si Cezar Balasoiu





Posteaza-ma doar pentru tine :)

Cu buna mea prietena Ana Nagy la intilnirea de 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Filozofie din Bucuresti. 
Acum doua zile, adica simbata, 8 iulie 2017




joi, 6 iulie 2017

6 iulie 2017


nu ştiu de ce tocmai astăzi
mi-am dat seama
că aş putea fi un copil model
fiindcă numai astăzi m-aş bucura
cu toate străzile din univers
de pantofii cumpăraţi de mama
fără să-mi doresc alţii
numai astăzi m-aş bucura
prin toate cartierele lumii
de rochiţa cumpărată de tata
fără să visez o crinolină de bal
numai astăzi aş îmbrăţişa păpuşa primită
la nouăsprezece ani
cu sentimentul că valorează


cel puţin cât nouăsprezece trandafiri

miercuri, 5 iulie 2017

Pe Drumul Trecătorii

„Coborâţi de pe ziduri, cei trei văzură la lumina lunii, aşezaţi într-un ţarc mic, catârii unei caravane. După sacii plini de lângă aceştia îşi dădură seama că negustorul venea de dincolo, din podişurile Deralei. Calea era foarte lungă şi primejdioasă, iar cei care se încumetau pe ea erau puţini, şi foarte pricepuţi şi curajoşi. Desigur, mai erau şi unii obraznici, oameni fără minte, care se avântau pe Drumul Trecătorii şi pe alte asemenea căi primejdioase doar pentru a se grozăvi. Puţini scăpau cu viaţă în primele zile ale drumului, iar cei care scăpau se întorceau îndată acasă, cuminţiţi pentru totdeauna. Sau, mai rar, deveneau oameni adevăraţi”.


Mihai-Andrei Aldea, Drumul spre Vozia, Partea I – Cei Trei şi Pădurea cea Mare, Editura Evdokimos/ Fundaţia Profesor George Manu, Ediţia a IV-a, 2017, p. 10.