vineri, 28 februarie 2014

Nu pierdeţi ultimele reduceri!

Măcar voi, dragi cititori virtuali!

http://www.hotel-fortuna.ro/?wysija-page=1&controller=email&action=view&email_id=187&wysijap=subscriptions





Un răspuns din vara trecută.

joi, 27 februarie 2014

Femeia de 33 de ani


"dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă".
se deşteaptă?

trebuie să fie aerul acela subţire
din 1995
trebuie să fie fluturele acela
bun şi mic
adus din concediu
trebuie să fie uşa ta cuminte
din visul ce se reîntoarce-n visul meu
trebuie să fie domnul acela
care ne fotografia la amiază
într-un an oarecum minunat.




duminică, 23 februarie 2014

Dicţionar de duminică

"Veneam dinspre jazz, te întorceai mereu înspre blues: pentru unii e timpul să apună la răsărit; pentru alţii a venit vremea să răsară în plin asfinţit.
Am întâlnit viaţa la un colţ de stradă: am iubit-o şi am uitat-o. Am şi acum poza ei în portofel şi un număr de telefon la care răspunde ta'su.
Gheaţa care nu ţine de foamea întâmplării de a fi" - Florin, în timp ce căutam cine ştie ce cuvânt, ca şi acum, notând din când în când vorbele lui - tunând sau adiind pe firul telefonic.

Altă scenă, alţi aburi (2)

un „dulce” de Bucureştii noi
un etern început
din oraşul naşterii tale
să-ţi iei trupul strălucitor
înapoi
şi-nmiresmat să colinzi străzile vechi
atât de subţire şi nepătimitor
în sfârşit
să-ţi fie mai bine decât nouă
ca-n ziua aceea când bătea un crivăţ cumplit
şi aşteptam învierea morţilor



joi, 13 februarie 2014

Să ne visăm unul pe altul

atârnându-ne pietricele albastre de gât
în miezul verii dintr-o altă realitate
într-un fel de copilărie
pe zi ce trece 
de cine altcineva ar mai putea să ne lege
decât de mama pământ

şi de Tatăl nostru care eşti în ceruri

sâmbătă, 8 februarie 2014

luni, 3 februarie 2014

Şi ţi-am dat viaţă din viaţa mea

ascultam o incantaţie
despre transcendentalism şi nominalism
mă gândeam că noi doi stăm acum unul în altul
absorbiţi în acelaşi nume
pe urmă
am trecut pe la tine şi pe la bunicul Sabin
şi cărţile tale în CV-ul meu
în acelaşi buzunar ceasul meu şi ceasul tău în noiembrie 2013
ca în decembrie 1992 când ai plecat pentru prima dată
ca în februarie 1987
când nu ştiam cine este destinatarul:

asculţi un cântec la fereastra mea
dorm şi eu cu norii pe deasupra
căci undeva viscoleşte lumina
iar aerul rece stă gata să-mi vorbească
tot ce te rog
este să nu mă mai întorci


din visul meu către tine.

duminică, 2 februarie 2014

De poveste


Ar trebui să nu scriu iarăşi despre mine, despre generozităţile prietenilor mei şi bunătăţile lumii acesteia împărtăşite din ce în ce mai rar.
Să scriu mai bine despre băiatul din canal care-şi răsfăţa câinele cu bunătăţile primite de la biserică, despre privirea lui iubitoare, despre hârjoneala şi comuniunea lor stând întinşi în zăpadă lângă acelaşi gard.

Să scriu despre homlesul care-şi ţinea soţia de mâna stângă în timp ce ea cu dreapta îşi turna pe cap apă dintr-un un ibric, protejându-şi intimitatea. Despre cum au rămas ei doi împreună de-atâţia ani, mutându-se de la o centrală la alta, de la o scară la alta, despre câte gospodării şi-au spulberat. Despre hainele lor curate şi...cochete. „Şi mâncare, şi căldură” – am auzit-o odată pe ea, când duceam gunoiul. Pe el nu l-am auzit vorbind. Despre dragoste în vreme de război. Despre pieptul ei decorat de mărţişoare în ziua de 1 martie şi despre cum mergea mândră, încadrată de fiu şi de soţ, şoptindu-le oarecum gutural: „când s-o-ntâmpla ce-o fi mai rău cu mine...” şi mai departe m-am sfiit să aud. Despre adăpostul din frunze - „coverca” pe care şi-o ridicaseră în spatele blocului şi cât de sprinţar aducea el apă în bidoane de 5 litri de la pompa de lângă containerele de gunoi. Despre cât de atentă pregătea ea masa în mica bucătărie de vară pe care şi-o încropise cu lucruri de căpătat sau găsite. Despre dormitorul şi sufrageria lor cu frunze şi flori – dar fără arme -, despre aerul lui triumfător când i-a adus o chiuvetă şi-un capac de veceu. Toată vara aceea din 2006 nu i-am auzit o singură dată certându-se sau ţipând unul la altul. Apoi s-au mutat în spatele altui bloc şi mă gândeam că ar merita un premiu. De vreo jumătate de an nu i-am mai văzut. Poate şi-au găsit în sfârşit o locuinţă de-adevăratelea, nu una de poveste.