sâmbătă, 29 aprilie 2017

Scrisori

ce conţineau frunze, vitamine, pilule, monede, cercei, monade, nasturi, firimituri, aspirine – tot ce poate deveni sferic într-un plic de mărime obişnuită, tot felul de căpăcele, de exemplu atomi de suflet sferici, subtili, uite şi nişte bancnote ferfeniţă pe care se sfieşte să i le întindă vânzătoarei gândindu-se ce bine i-ar sta năsturelului bleumarin de la halatul ei într-un plic sau chiar într-o scrisoare unde întrebi cum adică să nu mai fie un om cu ochi şi mâini care privea pe fereastră fără grija de-a asculta la radio că se va însera

vineri, 28 aprilie 2017

Eliade 110 - O lectura despre Ileana

Daca va veti uita la pozele care apar accesind linkul de mai jos, veti vedea ca orice comentariu-i de prisos. Sunt de ajuns fotografiile, chipurile, privirile, atitudinile corporale, cladirea, copacul, locul (cele citite au fost deja postate zilele trecute) (ar mai fi muzica) pentru a intui atmosfera de aseara. M-am simtit in alt timp si mai ales am inteles din nou ca depinde numai de noi, cei in viata, cei cu inima, minte si literatura pentru a fi reinviat.
De altfel, evenimentul si-a propus nu numai o evocare a personajului eliadesc cu acest nume care apare in mai multe scrieri (Nunta in cer, In curte la Dionis, Pe strada Mintuleasa, Noaptea de Sinziene), dar si o invitatie la acest gen de lectura publica sau, as adauga, de lectura impartasita cu celalalt. Si nu neaparat din Eliade. Cei din generatia mea aveam acest exercitiu: fie ca erau un el si o ea, fie ca era un grup, fie ca eram intr-o camera inchiriata sau intr-o camera de camin studentesc, in tren, intr-o camera de hotel, ne citeam unii altora poezii si fragmente de proza din clasici, moderni si postmoderni. Si era bine si frumos.

https://www.facebook.com/pg/AsociatiaARCEN/photos/?tab=album&album_id=1798829936800447


Cultul chibriturilor şi nu al vreascurilor

fiindcă cireşul are scop
mă priveşte mai direct
călătoria liliacului
sfioasă
prin păr
această politică a nefericirii
stânjenitoarea distanţă
dintre mine şi rodie
când albastrul grădinii cu trandafiri
face să cadă cerul pe mine

cu drag

joi, 27 aprilie 2017

Dar cred că toţi ne pierdem vremea stând pe gânduri:

când ţi-e somn
ţi-e somn mai înâi la inimă;
urmează migrena, un ţesut în plus
între tigvă şi podoaba capilară;
atunci urci în tren
şi-i laşi toată libertatea lunii pe cer;
nimeni nu-i face cu mâna celui care pleacă
în această călătorie
doar aerul se-mbracă în glasul roţilor
iar prietenii meditând pe alee
cu o cărticică în mâinile-mpreunate

rămân pe lume

luni, 24 aprilie 2017

Alte probabile profunzimi


cum cartea mă-ntâmpină
din alta
cum pagina se deschide
în alta
cum ajungem la litera numelui
răzvrătit
împotriva acestor probabile profunzimi
cum „niciodată”
luptă pentru „vreodată”
cum niciodată nu se

sfârşeşte cartea

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Si eu am fost prin acest Bucuresti de poveste

Am fost si eu aseara, chiar pe 22 aprilie (dupa aceea am realizat ca este si un pelerinaj, tot intrebindu-ma de ce am simtit nevoia sa cumpar o garoafa rosie si sa strabat tot traseul cu ea in mina), ca sa refac in mod "colectiv" un traseu strabatut de zeci de ori prin anii '90 cu Florin. Si tot am aflat lucruri noi. Despre case, despre mahalale. Castani infloriti, zi de primavara, ghizi stiutori si inspirati, multi participanti (sa fi fost citeva sute?) de toate virstele. Dar mai ales tineri. Bucurosi, prietenosi, zimbitori, comunicativi. Nici nu puteau fi altfel fanii unui scriitor care a creat personaje ca Zaharia Farima, Leana-Ileana, Stefan Viziru, Biris, Bibicescu, Gavrilescu, Lixandru. De fapt, toata adunarea aceea in numele lui Mircea Eliade avea un "aer de familie". Cred ca lui Eliade i-ar fi placut ideea operei literare ca muzeu in aer liber cautat si iubit de vizitatori care impartasesc macar pentru o ora-doua o filozofie nostalgica a locuirii. . Si in mine, pline de realitate, tot strazile si locurile din "Pe strada Mintuleasa", "In curte la Dionis", "Uniforme de general", "La tiganci", "Romanul adolescentului miop", "Memorii", "Huliganii", "Intorcerea din rai", "Noaptea de Sinziene", "Nunta in cer". Dar nu pierdeti prilejul de miine seara al acestei plimbari prin Bucurestii reali, ireali si fantastici, fabulosi.

A.R.C.E.N.
Ultimele două trasee culturale ARCEN prin Bucureștii lui Mircea Eliade: sâmbătă și duminică (22-23 aprilie), ora 17.00 | Ne întâlnim în dreptul Bisericii Mântuleasa (Str. Mântuleasa nr. 20).

Peisaj împotriva memoriei

fereastra mi-arăta oboseala
şi cum eram singurul
sistem osos din încăpere
gândurile mele erau
singurele dealuri
traversate de trenuri
purtate de locomotive cu abur
şi vagoanele-frunze
se-mprăştiau
ca  într-o dimineaţă
ca aceasta
frumos chip îi este dealul
când se pierde în munte


El

mi-a adus o picătură de apă
(în palmă)
De ce râzi
m-a întrebat
apa nu are nici-un gând
dar dacă doreşti atât de mult
o reîntoarcere
sigur că ceea ce auzi este
un cântec de vrăbii
ceea ce vezi sunt precis copaci înfloriţi
iar aceasta este precis adiere de primăvară
chiar dacă într-o noapte
luna o să cadă în zi
picătura de apă

o va hrăni

vineri, 21 aprilie 2017

Marile plăceri


să construim iubirea
fără să ne iubim
cum am construi o casă
o teorie
un singur astru
să ne-ntrebăm în somn
de inima noastră
cu ce fel de-ngândurare
ne vom plânge de milă
şi va fi atât de frumos
în ochii noştri închişi


Umbră

necunoscutul cer violet
şi plăcerea albastrului
de a-l străbate
într-un joc de uitare
şi despărţire la timp –
ieşirea la lumină
blocată de privirea ta


joi, 20 aprilie 2017

Atât deocamdată

Ce mai tastez despre sufletul neamului românesc
Numai atunci pot iubi lucrurile
Când devin peste măsură de inutile
Din săltăreţele dactile nu-mi rămâne decât
Să răscolesc memorii în fiinţa mea istorică şi binevoitoare
Să ridic praful ce acoperă mărunţişuri (vălul ce acoperă fecioara)
Să tastez lucruri diferite ca şi cum aş multiplica
Acelaşi lucru să tastez astfel încât să funcţioneze:
Un azil de câini şi-un azil de pisici
Să văd aceste dactile alcătuite din atomi de tristeţe
Să fac economii să plouă după filmul lui Woody Allen
Să se scuture teii să mă restrâng tot mai mult
Să nu mai dorm în patul împletit din tinere ramuri
Să mă unesc cu soarele şi luna
Melc, melc dacobel
În poezia pură
Cu chip de oaie creaţă

Convalescenţă

şi ploaia picura dinadins
pe prispa noii mele case
şi spunea 
că degeaba ascult telefonul ca pe un cântec
că degeaba mă laud: „Am scris o dată,
ba chiar de două ori
poate chiar
de nouă ori
despre ploaie
tot de atâtea ori m-am trezit din somn
să o privesc
asta nu înseamnă că trebuie să scriu
de fiecare dată când plouă”
de unde ştiu
că nu îmi telefonează chiar ea
din sunetul monoton
se simte că nu e nimeni acasă
că ne facem de lucru
prin acest oraş
de fapt mai mult în somn
şi-n comportamentul interior
decât în societate
ne-apropiem de sfârşitul zilei
ne-apropiem de victorie

vineri, 14 aprilie 2017

miercuri, 12 aprilie 2017

Cuvintele-ar pluti un timp

şi-n aerul din încăpere
am reveni la vechea noastră armonie din familie
la vechile libelule
la fluturii noştri comuni
neamestecaţi cu noaptea
vorbind
am crede mai mult
în cuvintele
care nu mai înseamnă nimic
despre toţi şi despre nici unul anume
despre zilele noastre comune
în măruntaiele pământului
unde ne-am putea concentra

Dimineaţa ce iraţionalitate

Dimineaţa ce aiurea
Dimineaţa ce absurdă e noaptea
Dimineaţa renunţ la aceleaşi lucruri mărunte
Care au fost esenţiale
Trebuie să storc toată viaţa din această clipă
Neavând drept urmare nimic deocamdată
Chiar în această secundă
În oglinda necunoscută
Nu mai tremură nici-un suflet

marți, 4 aprilie 2017

Oglinzi indirecte


Este imposibil ca dintr-o ploaie să rămână doar răceala; ca dintr-o zi să rămână doar seara şi regretul că nu ai invitat-o pe bătrâna ce tremura în staţia de tramvai: „Domnişoară, vă rog să poftiţi sub umbrela mea!”. Vreodată.
Este imposibil să nu mai ştii să rătăceşti; şi luna completă - bătrâneţea ei absolută, vid alăturându-se vidului –
pesemne că scriam spre-a mă adăuga
pe suprafaţa ploii.

Nu-mi amintesc


ce face noaptea
iarba singură pe câmp
iarba uscată
zărită din goana trenului
iarba sfâşiată dintre liniile de cale ferată
cum nu-mi amintesc:
în oraşul ăsta de piatră
unde aproape toţi suntem orfani de tată
ştiai că sunt eu?
Îmi amintesc: sunt atâtea de privit
în cuvintele pe care nu le pot articula
chiar acum când îmi transcriu gândurile
îmi amintesc: eram
aceea care te-a iubit
ca apa în pahar
ca scrisul pe hârtie
ca iarba singură pe câmp

ca frunza din vie