sâmbătă, 23 aprilie 2016

Poate din "Caietele" (postume)?

Paul Valéry : “Morții nu-i mai au decât pe cei în viață ca resurse. Gândurile noastre sunt pentru ei singurele drumuri ale zilei”.
Mă tot întreb de unde am copiat asta în aprilie 1987, când îmi pregăteam lucrarea de diplomă despre Rimbaud.
Iar Google nu mă poate ajuta: "Nu am găsit nici un rezultat pentru Valéry: “Morții nu-i mai au decât pe cei în viață ca resurse. Gândurile noastre sunt pentru ei singurele drumuri ale zilei”".

vineri, 22 aprilie 2016

Sentimentul unei existențe virtuale pământești



am atins un asemenea nivel de lașitate
încât l-aș ruga și pe un biet fluture
să mă aibă-n   pază

când mă gândesc că viața s-ar putea sfârși
fără mine
am o încredere oarbă
în orice trecător