Atât

când m-am trezit

la patru dimineaţa

vedeam cum mi se-nstrăinează viaţa

în obiectul muncii mele

Astăzi

Ochii verzi ai mamei

Ochii negri ai tatei

Ochii albaștri ai lui Florin.

Mâinile lor calde.

Pământul împietrit.

Cum m-a convins Tsanko Lavrenov, la Sofia, să vizitez Plovdivul

Acum o săptămână, mai precis vineri seara, părăseam Sofia după cinci zile în care m-am bucurat, împreună cu colega mea Henrieta Anişoara Şerban de ospitalitatea  prof. DSc Nina Dimitrova, directoarea Institutului pentru Studiul Societăților al Academiei Bulgare de Științe și a Prof.Asoc. DSc Bogdana Todorova, director de proiect (cu o temă vizând democratizarea și identitatea religioasă în Bulgaria și România).

Dincolo de ritualul academic al întâlnirilor de lucru, rămân „vizitele de documentare” din care am înțeles încă o dată cât de puțin știm despre ceea ce se află în vecinătatea noastră: Biblioteca Națională din Sofia, Biserica Alexander Nevski, Muzeul Național de Istorie, Galeriile Naționale, Basilica Sfânta Sofia, Statuia Țarului Rus Alexandru al II-lea, considerat eliberatorul Bulgariei, Președinția, Parlamentul; amfiteatrul din Serdica antică; centrul vechi, în care se regăsesc biserici ortodoxe (inclusiv Biserica Ortodoxă Română, cu hramul „Sfânta Treime”, în care colegele noastre au avut delicatețea de a ne conduce), Biserica Catolică, Sinagoga și Moscheea; Biserica cu hramul Sfântul Nicolae și Sfântul Pantelimon; Teatrul Național  „Ivan Vazov”; Piața veche a orașului; Muzeul de Arheologie din Sofia și Expoziția de Artă dedicată în principal pictorului bulgar Tsanko Lavrenov. Tablourile lui m-au convins să vizitez Plovdivul, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, un loc geometric al istorie bulgare în care se întretaie urme păstrate perfect ale civilizațiilor tracă, greacă, romană, macedoneană, bulgară, otomană, din nou bulgară. Am vizitat Târgul de carte în drumul spre centrul vechi și am fost copleșite de frumusețea orașului (cu aspect arhitectural italienesc și oriental deopotrivă) și de adevărul istoric pe care îl păstrează. În Amfiteatrul din Centrul Vechi, rămas de-a lungul veacurilor aproape intact (pe lângă acela din care numai o parte a rezistat istoriei) nu știam încotro să alerg mai întâi de fericire că am ajuns în acel spațiu. Ne-au plăcut mult Galeria de Icoane „Sfântul Dumitru” (aici, când au aflat că suntem din România, doamna de la pangarul bisericii, cât și curatorul expoziției și-au manifestat o prietenească bucurie), Biserica Rusă, străzile orașului fiind ele însele un muzeu în aer liber.

           Vineri dimineața am continuat cercetarea de teren la Mânăstirea Rila (ale cărei origini datează din secolul al IX-lea, când a poposit pentru prima dată acolo Sfântul Ioan de Rila, la care în evul mediu se închinau și musulmanii), situată pe înălțimi muntoaase, un reper identitar deopotrivă istoric, moral și educativ al Bulgariei, un loc de pelerinaj pentru credincioșii și turiștii din lumea întreagă.

            Pentru că sunt un chiriaș grăbit și pățit, nu pot să închei fără un cuvânt de mulțumire pentru găzduirea excepțională la Hotelul Academiei Bulgare de Științe și să nu mărturisesc ce frumos este drumul spre Sofia pe ruta Calafat-Vidin: munți, păduri, verde senin ‒ din mașina condusă rapid și profesionist de Claudiu Șerban, soțul Anișoarei. Le mulțumesc și lor și tuturor celor care au făcut posibil acest schimb interacademic.

http://www.programata.bg/img/gallery/gallery_35170.jpg