Când ne întoarcem sub pagina următoare

n-am ucat niciodată Monopoly

în Craiova este foarte greu să trăieşti mistic

cu toate acestea

vara a fost atât de răcoroasă

cu tine

Politehnica

Sa mai dam si vesti bune.
Maria Andreea noastra a intrat la Politehnica din Bucuresti, la Facultatea Automatica si calculatoare, domeniul CTI (calculatoare si tehnologia informatiei) cu media 9, 96: 10 la matematica, 10 la fizica, 9,8 la bacalaureat.
Ii multumim lui Dumnezeu, profesorilor si tuturor celor care ne-au sustinut.
Caldele noastre multumiri domnului Catalin Spiridon, profesor de matematica si diriginte la clasa a XII-D de la Colegiul "Carol" din Craiova, un om rar: desavirsit din punct de vedere profesional si total daruit, un pedagog modern care a stiut foarte bine sa imbine autoritatea cu prietenia fata de elevi, de o mare caldura sufleteasca. Toti colegii Mariei au intrat la facultati pe primele locuri, iar rezultatele la bacalaureat au fost excelente.
Felicitari tuturor!
Este pe locul 24 in lista de mai jos

http://admitere.pub.ro/Admitere/site/rezultate?etapaRezultate=rezultate_pre

Vis şi vid

acesta nu-i cântecelul meu

murdăriile poetice se curăţă uşor

lacrimile mele nu te-ajută acum

stropii de noroi din interiorul umbrelei

şi toată zbaterea şi versurile frigide

nu conving pe nimeni

de vorbirea mea într-o altă limbă

Domnului profesor Ion Ianoși

Astăzi se împlinește o săptămână de când Ion Ianoși, profesor de filosofie și estetică la Universitatea din București, scriitor și membru de onoare al Academiei Române a plecat din lumea aceasta.

Când am aflat trista veste, odată cu regretul că nu m-am învrednicit să-l revăd mai des pe domnul profesor în ultimul timp, mi-au venit în minte cursurile și seminariile din anii 1985-1986 care magnetizau sala 208 a Facultății de Filosofie, discuțiile vii despre teza mea de licență (lucrare de diplomă se numea pe atunci) și anii pregătirii tezei de doctorat, dar mai ales, dincolo de rigoare și exigență, căldura și bunătatea omului care a jucat un rol decisiv în viața mea profesională.

Cum orice cuvânt de mulțumire mi se pare sărac pe lângă ceea ce le-a dăruit profesorul tuturor celor care l-au întâlnit în sensul propriu al cuvântului, nu spun decât că mă simt o privilegiată pentru că l-am auzit și l-am văzut pe Ion Ianoși vorbind despre frumos și sublim, sau despre Dostoievski, Thomas Mann, Tolstoi, despre artă în toate configurațiile ei și despre subtilele distincții dintre estetic și frumos, dintre estetic și artistic, despre complexele relații ale esteticii cu filosofia și literatura.

De la bun început a acceptat să-mi coordoneze lucrarea de diplomă despre „sublimul” Rimbaud (cum îl vedeam eu pe atunci), ajutându-mă să-mi fac ordine în impresiile de lectură și găsind conceptele potrivite pentru intuițiile mele în momentul în care mi-a inspirat titlul „Redimensionarea sublimului în poezia modernă: Jean Arthur Rimbaud”. Încă din acea perioadă am cunoscut-o și pe minunata doamnă Janina Ianoși și am fost copleșită de ospitalitatea și generozitatea cuplului care a înțeles să-și desăvârșească fericirea împărtășind-o cu ceilalți.

În 1993 Ion Ianoși a devenit coordonatorul tezei mele de doctorat („Simbol și recunoaștere la Mircea Eliade: religie, hermeneutică și atitudine estetică”) și aici trebuie să spun că m-am bucurat de susținerea profesorului mai ales în momentul în care eram pe cale de a abandona (după ce îmi dădusem toate examenele și referatele impuse de stagiul doctoral, după ce ținusem seminarii de estetică, a trebuit să întrerup depunerea lucrării din motive binecuvântate; dacă nu ar fi existat domnul și doamna Ianoși și profesorul Vasile Morar, nu m-aș fi reînscris la doctorat și nu aș fi susținut teza în 2004).

Pe mulți dintre foștii mei profesori îi respect și îi iubesc. Dar cel mai aproape îl am pe Ion Ianoși, pentru că domnia sa a știut ca nimeni altul să facă din relația profesor-student sau profesor-doctorand o relație de prietenie dezinteresată. A fost unul dintre puținii oameni care s-a arătat încântat că sunt mama a trei copii („Fiecare om vine în lume cu bucata lui de pâine”, spune la un moment dat în Internaționala mea, în momentul în care află că va avea al treilea nepot). Ion și Janina Ianoși mi-au fost alături în bucurie și mai ales în durere: mi-au alinat disperările și tristețile cu cuvintele lor afectuoase și faptele generoase, cu zâmbetul lor plin de blândețe, în ciuda tragediei pe care au trăit-o în 2011, prin pierderea unicei fiice.

Din punctual meu de vedere, domnul Ianoși a fost un om și un intelectual ireproșabil. Chiar și aceia care au critici sau rezerve cu privire la opțiunea de stânga (dar atât de nobilă și fără pic de ipocrizie, trăită în virtutea principiului solidarității cu cei năpăstuiți, al egalității sociale și etnice, al omeniei esențiale) nu pot să nu îi recunoască valoarea operei scrise și erudiția, calitatea excepțională de profesor ale cărui cursuri și seminarii de estetică și filosofia culturii au marcat generații întregi de studenți.

Închei cu câteva din învățăturile domnului profesor, actuale în orice timp:

„Tot ce merită a fi cunoscut şi recunoscut ca «formă vie», în indestructibila şi netransportabila ei unicitate, se apropie de «opera de artă» (s.a.): câte un produs, câte un om, câte un colţ de natură, prins (şi) în impactul dintre obiect şi subiect (subiectul creator şi/sau subiectul receptor), impact care îşi modelează şi îşi remodelează mereu componentele.

E foarte veche, dar şi demnă de reactivare această perspectivă estetică, artistică, poetică (poietică) asupra noastră, a vieţii noastre, a activităţilor şi interrelaţiilor noastre. E o posibilă perspectivă contemporană, care e totodată şi retrospectivă şi prospectivă. Ea conjugă profunzimea de care suntem mândri cu lărgimea pe care o mai şi uităm. Ea ne suplimentează rigoarea printr-o mai mare libertate — de simţire, de gândire, de acţiune. Ea îmbină calitatea noastră de esteticieni cu apartenenţa noastră la filosofie. Estetica trebuie să se asume în mai mare măsură ca filosofie a culturii, ca axiologie şi ca ontologie” (Ion Ianoşi, Opţiuni, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1989, pp. 185–186).

„Relaţiile dintre doi sau mai mulţi oameni sunt iluminate de o idealitate pe care o sesizăm mai anevoie” (Ion Ianoşi, Schiţă pentru o estetică posibilă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1975, p. 41).

„Sărbătoarea este matricea trăirilor noastre estetice, în însăşi existenţa noastră cotidiană; când o celebrăm, ne asumăm spontan sau conştient, de fiecare dată, griji şi plăceri regizorale. Orice sărbătoare îşi are sâmburele ei «teatral», ea este interpretată şi reinterpretată de om întru cunoaşterea şi recunoaşterea voluptoasă a stărilor sale de fapt şi de simţire. «Teatrul» îşi amplifică astfel sensul şi rostul, confirmă înţelepciunea presupunerilor poetice străvechi şi mereu actuale despre «lumea ca teatru», «viaţa ca scenă», «omul ca actor»” (Ion Ianoşi, Schiţă pentru o estetică posibilă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1975, pp. 42–43).