Ghivece de ceramică pictată în culori unduitoare cum numai bunicile noastre au mai pomenit, plante înalte sau despletite până la podea, frunze de un verde crud spre albastru sau palid spre asfinţit, metalice sau pufoase, catifelate sau înţepătoare, demne de a purta etichete placate cu aur în grădina botanică, eucalipt, lămâi, dafin, hibiscus, voalul miresei, leandru, asparagus, ficus, mai multe specii de rododendroni, violete şi cactuşi aşteptau, ca şi mine, în holul Bibiotecii Municipale din Craiova secţia împrumut.
Mă învârteam fascinată de la un arbust la o floare, de la o altă floare la un alt arbust, de la veranda din 13 Septembrie la scara „casei mari” de la Oprişor, de la balconul de pe Dezrobirii F8, la Balconul de pe Banu Manta şi ameţită într-un final de cât le vorbisem, cântasem şi legănasem, m-am prăbuşit pe un scăunel de lângă o măsuţă gri.
În acest timp bărbaţi şi femei, copii şi tineri veniţi deafară sau dinăuntru, în haine groase sau în haine de birou („la talie”, cum spuneau bunicile noastre) travesau holul trecând pe lângă mine şi nu numai că nu-mi spuneau să mă dau la o parte că doară aceea nu-i măsuţa mea, dar cei mai mulţi dintre ei chiar mă salutau. Desigur, vizitatorii credeau că sunt portăreasa, dar cititorii din interior, stăpânii bibliotecii, şefii peste cărţile şi plantele şi aerul şi lumina de acolo - mă confundau cu o plantă? Mă confundau cu o carte?
Farmecul acelor minute în care am trecut neobservată de la o stare la alta la o măsuţă identică aidoma cu măsuţa din holul de săptămâna trecută dintr-un alt loc, l-am botezat fără să vreau cu numele celebrei cărţi a lui Jacques Derrida. Legătura s-a produs brusc şi indirect în limbajul pe care îl ştiu deopotrivă plante şi cărţi, clădiri şi uşi închise înăuntru şi deschise înafară de oriunde ai privi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu