SINAXAR

SINAXAR

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitutlui Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui său, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea astăzi şi îngerii se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Tot în această zi, pomenirea soborului drepţilor Zaharia şi Elisabeta.

Tot în acesată zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul, cel ce în Constantinopol a mărturisit la anul 1765.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Din Vieţile Sfinţilor de peste tot anul. După sinaxarele din mineie, triod şi pentisoctar, Editura Biserica Ortodoxă Alexandria, 2003, pp.422-423.

A venit vacanţa!

Maria şi Vasi în parcul care nu se vede. Asta fiindcă eu cu Anuţa am pozat aproape toate vederile posibile cu o zi înaintea celei din fotografia aceasta 

Când se vor deschide cerurile

noi nu vom mai fi pe pământ
nu ne vom mai ţine de burtă
de durere şi râs
.........................)altă continuare, alta, altă dată

Dar atunci nu vom mai avea treabă cu nimeni şi nimic de pe-aici? Vom rămâne la un set de cuvinte stoarse şi "însetate de viaţă" precum lumina dintâi?
"Suntem prin ceea ce am acumulat netrăind"? Admiţând că Emil Cioran a vrut să spună astfel ceva, fascinat de propria expresia - însemană că noi nu vom fi decât din momentul în care se vor materializa viziunile paradisului/fericirii pe care le-am purtat de colo-colo cu mintea noastră?
Şi nu vom fi astfel decât de la începutul dematerializării noastre care nu va avea sfârşit? Iar atunci vom putea ca să spunem : ) Suntem prin ceea ce nu vom şti să vedem trăind? Sau "măcar": a fi în viaţă este minunea pe care o trăim zi de zi -  aştepându-ne vechile trupuri purificate?

"Tu nu vei fi decât ceea ce nu eşti, şi întristarea de a fi ce eşti" (tot Cioran, tot din memorie). Dar de ce întristarea, de ce?

"Lacul lebedelor". Şi căsuţa lor

Castelul şi Podul

Cu Anuţa în parc

În Parcul Romanescu din Craiova, acum trei zile

Muşcata franţuzească şi Coquette

Proprietara muşcatei şi a Coquettei este cea mai bună prietenă a mea din copilărie, Silvana-Manuela (Mena) alături de care am şi locuit timp de 14 ani, chiar dacă ea stătea la etajul 3, iar eu la etajul 2 al blocului F8. Camerele noastre (de la mijloc) erau perfect corespondente, ceea ce,  pe lângă balcon şi caloriferul din baie ne facilita comunicarea prin bileţele şi mesaje codate: asta când nu eram împreună la mine sau la ea în sufragerie sau în bucătărie, chiar şi în dormitoarele părinţilor, sau la şcoala nr.9 din Craiova unde am petrecut şase ani în aceeaşi clasă, sau prin spatele blocului căutând pietricele, floricele, gâze, sau ocupându-ne de atelierul de sculptură în cretă, sau făcându-ne cazemate din zăpadă unde adunam beţe de brad şi scuturi din cutii de carton pentru e ne apăra de "tabăra" celor de la H3, sau când nu compuneam brigăzi artistice şi montaje literar-artistice, când nu confecţionam fuste şi rochii din hârtie creponată sau din pânză ieftină pentru diverse dansuri tematice, când nu repetam la cor, când nu pictam baloane şi nu împleteam hârtiuţe colorate şi stanioale care să decoreze clasa la serbări, reuniuni şi alte activităţi pioniereşti, când nu ne plimbam pe Vasile Alecsandri, pe Calea Bucureşti şi cu cât treceau anii, din ce în ce mai departe de casă, când nu ne trimiteam una alteia poze, aşa cum a făcut ea acum, când nu  ne confesam...şi aşa mai departe...

Begonia mea aprinsă pentru Mihai Eminescu