***

tot atât de apropiată

sau tot atât de străină

ca oricare dintre prietenii noştri

mă simţeam chemată

cu aceeaşi nehotărâre

de parcă mi-ar fi părut rău

să strig

înainte de-a mă îndepărta :

mănânc dintr-o farfurie crăpată

ca şi inima mea

Downloads*

ATUNCI AM VĂZUT CĂ LACRIMILE LUMINEAZĂ

aşteptasem prea mult să ne vedem

şi îmi era dor de culori

aşteptasem şi dispărusem

lângă un cireş sub pagina următoare

ÎNVĂŢĂTURI (TATI STĂ ÎN PAT LA BACĂU)

chiar şi soţul meu poate fi

înger

strămutat

vara-n amiaza mare

când îmi spune:

te vei întoarce-n rochiiile albe

să râzi sau să plângi

ca o oaie clarvăzătoare

IUNIE

spală-mi creierii, mamă

ca să-mi fie dor de ei

spală-mi creierii cu săpun şi mult vanish

el mă bea

şi peste zece ani va fi doar acum zece ani

deci spală-mi creierii să rămână ceva viu

şi duhul lui să mă bea

ASCULTARE

am încredere în liniştea grădinii

ce creşte printre cuvintele astea

caută-mi fostul meu trup

în ultimii tăi barbari

care-l citeau pe Vergiliu

rătăcesc în cuşca de iepuri

răsturnată spre cer

am încredere mai mult decât sper

DIMINEAŢA

erai când

o simplă furnicătură

când o fiinţă de zahăr ars

ceva nepurtat

te lega de altceva trecător

erai expusă şi

desăvârşită

din cauza senzaţiilor tale neclare

ceva se topea în altceva nepurtat

erai o simplă furnicătură

DR. LISTER NR. 59 SAU DESPRE INTERPRETARE

cum mă apropiam de tine

se muta un întreg cartier

în casa aceea

mă simţeam bine

ea îmi povestea

şi eu ascultam fiecare tablou

şi fiecare icoană

scaunele şi uşa închisă

VIZITA POETULUI

cu toate că ştiam un alt loc

plecasem unde mă pomenisem vorbind şi vorbind

dar problema ta spinoasă nu e un alt loc

şi-atunci destinaţia mea era atinsă

şi tu te-ai legănat cu toate că te ştiam şi te ştiam

şi-atunci am reuşit să vorbesc

şi-apoi să vorbesc

şi nimic nu se mai distinge demult

UCENICIE

ai fost alcătuit din funigei

şi mi-ai prins în urechi câteva frunze

vitamine, celule, coroane

firimituri, aspirine

într-un fel neadormit

cu tot felul de căpăcele

şi mici atomi lustruiţi

eram într-un manuscris

rezervat pentru doamne

alcătuit în zadar

GRAŢIE CĂREIA SPER

haide să trăim

ca într-o viaţă pierdută

discipoli sunt oriunde

făuriţi spre a corespunde umbrelor ridicate la cer

propoziţiilor noastre pierdute printre copaci.

ÎN RAME,  ALBUME

Să mă-mbrăţişez

Şi să-mi văd cuvintele

Să-mi fac suporturi de icoane

Din fiinţele voastre purtate

Într-o casă a bărbatului

Şi-n alta a femeii

Să le-aranjez în albume

Şi-apoi să le-mbrăţişez.

*Fiind vorba chiar despre asta, în timp ce căutam posibile descărcări ale unor texte "teoretice" pierdute prin fişierele şi gările neaşteptate, aflând documentul acesta cu versiuni corectate de Ionel Ciupureanu acum mai bine de trei ani ale unor poeme pe care le-am scris ...cine mai ştie când, parcă în viitorul din trecut.

Marea Neagră-Albastră-Verde-Auriu

cam asta e ideea

https://www.youtube.com/watch?v=DRSHCMVg9lY

şi alta şi mai azuriu atemporală în alb-negru, negru-alb

https://www.youtube.com/watch?v=uWUf3_H5_xE

Pescăruşi de septembrie la Eforie Nord

Fotografii de Ana şi Lorena

În timp ce

Am răspuns şi în septembrie la întrebarea adresată în Prăvălia culturală

http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2013-9.html

După cum se vede, nu am specificat noţiunea prieteniei pe care mă bazez sau treptele pe care urcă ea în inimă. Drept pentru care voi face aici şi acum mici completări (aşa, ca să fie) pornind de la răspunsul Doinei Ruşti: „Din timpul meu”.

La câteva ore după ce-i trimisesem Xeniei răspunsul meu pripit, dar momentan şi-n esenţă corect, lipsa şi excesul de timp sclipeau deopotrivă în valurile zbuciumate de la Eforie Nord.

Iar eu în loc să mă bucur pur şi simplu de zborul harnic al pescăruşilor şi de bucuria din jurul meu, mă gândeam că am spus foarte puţin din ceea ce cred în legătură cu subiectul dezbaterii lansate în prăvălie, îmi aminteam ce-mi scrisese într-un "oracol" o prietenă dintr-o tabără pionierească: "De-ar fi cerul o plăcintă/ şi o tortă luna nouă/ te-aş chema numai pe tine/ să le mâncăm amândouă". Ăsta era nivelul prieteniei noastre de atunci şi cu asta o pecetluia fetiţa aceea din judeţul Caraş-Severin. Nu ştiam să ne rugăm una pentru alta. Nu-mi era foame, deci îmi permiteam să meditez la timpul personal ca dar nepreţuit pentru prieteni: ascultare necondiţionată, casă, masă, poveste însuşită ca şi cum ar fi a ta; eventual trecută ca o povară de pe un umăr pe altul; sacrificiu - când nu mai funcţionează reciprocitatea din orele şi zilele în care le dăruim prietenilor timp, primindu-l, la rândul nostru, pe al lor, intrând în joc economia sau mai bine zis etica darului. Un timp mult mai puţin probabil decât cadourile imposibile pe care le înşirasem cu viclenia raţiunii care convertea această valoare în sine, în acele valori de schimb.

Aş încheia cu un apel către toţi aceia cărora le-am dăruit acum ceva timp: să-mi dea o parte din el înapoi: nu pentru a-l păstra, ci pentru a-l redistribui: şi aşa mai departe: cu asumarea deficienţelor de caracter pe care le implică cererea: cu tulburătoarea promisiune pe care ar putea-o presupune acest transfer:

Asta înseamnă că

Se întâmplă ca unii oameni să ne pară veniţi din altă lume tocmai fiindcă ei nu sunt din lumea aceasta în care noi ne îmbrăcăm de bună voie cu ceea ce numim „moarte”. Iar ceea ce numim astfel nu ne apără de viaţă, ci ne umbreşte până la pierderea de sine.

De aceea este cât se poate de nefiresc faptul închirierii unei locuinţe pe această sau altă lume unui om din această lume, de către un alt om din această lume.

Dar şi mai nefiresc este ca un om din această lume să-i dea cu chirie o locuinţă unui om din altă lume, pe această sau altă lume.

Asta înseamnă că singurele combinaţii normale sunt a treia şi a patra.