joi, 2 ianuarie 2014

ÎNCARNAREA ŞI DESCĂRNAREA PROGRAMULUI


   *
*    *

unele cuvinte se-atrag
mai mult decât oamenii

şi se dăruiesc unele altora
în sticluţe de parfum şi-n pudriere

    *
 *    *


fulgerarea unui gând şi-a unei senzaţii
şi nu ieşirea din rândurile lor
presărate cu pulbere fină

     *
 *     *

mănânc ca să am putere să plâng
şi mă legăn singură

ca să mă împac

   *
*    *

eşti dulce amărui
îmi ţii sufletul
ce se zbate să zboare
de sub o streaşină
de cenuşă şi pulbere

    *
 *    *


când e atâta loc în şifoniere
ne-nghesuim ca proştii în cuiere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu