Lenea ca experienţă estetică

„E mult mai simplu să construieşti un univers decît să explici cum se ţine omul pe picioare. Cereţi-le-o lui Aristotel, Descartes, Leibniz şi altora asemenea.

Totuşi, un filosof poate privi mişcarea unei dansatoare şi, remarcând că există plăcere în acest lucru, poate foarte bine să încerce a scoate din această plăcere o a doua plăcere  cea de a-şi exprima impresiile în limbajul său”. (Paul  Valéry, Filosofia dansului, Traducere de Marius Ghica).

Astăzi nu ştiu de ce văd în această "menire" a filosofului o culpă (şi nu se aplică neapărat cazurilor de obezitate a emitentului părerii estetice) legată de profunda lui inutilitate.
Sunt unii care confundă : Valéry cu Verlaine, Tagore cu Omar Khayam, Cioran cu Eliade, Mânăstirea "Cozia" cu Mânăstirea "Curtea de Argeş", 9 mai cu 23 august. Ceea ce înseamnă că sunt mari filosofi în devenirea relativă a spaţiului şi timpului confruntată cu statornica lor formă ontologică şi luna asta mai, cu atâta încărcătură istorică.