În visul următor mi-ai spus

‒ Te iubesc. Cât timp am voie să-ți vorbesc despre asta?

‒ Atît cît poți.

‒ Cît pot, nici eu nu-mi mai dau voie să vorbesc.

‒ Pînă cînd nu mă vei mai iubi.

‒ Eu sunt statornic. Plictisitor de statornic.

‒ Statornicia nu poate fi plictisitoare.

‒ Depinde cine o suportă.

‒ Tot cineva statornic.

Tu

 

ai venit în visul meu

atent și grijuliu

băieți și fete pe malul Dâmboviței

își purtau zâmbetul și preocupatele chipuri

de ce numai nevinovații sunt loviți

te-am întrebat

pentru că numai ei simt loviturile

mi-ai răspuns

pentru că loviturile

sunt făcute să doară

 

Nu e păcat ca să se lepede?

Ce-am găsit notat de prin 1995 pe spatele unui conspect din Paul Veyne, Comment on écrit l’histoire (1978) în timp ce căutam  niște referințe bibliografice :

Versuri cotidiene de Florin. Din seria „Ghetoul” (Trebuie spus că atunci locuiam în cartierul Militari, pe strada Apusului într-un bloc corespunzător titlului propus de Florin):

Dimineață de scandal. Haiku.

Privesc libelule imprimate

în pijamaua ta

și mă gândesc

la nopțile noastre de dragoste.

Ikebana. Întoarcerea cartofilor pe gât. Monostih.

Pe gât cartofii se-ntorceau.

Albul tăcerii

Mihai, Mircea, Constantin, Emil, ……..

Azi dimineață mi-am dat seama că n-am citit niciodată pe 15 ianuarie despre cei pomeniți în această zi în Viețile Sfinților și împreună cu acest gând a venit și explicația culturală a omisiunii (pe lângă netrebnicia care „explică” multe nefăcute sau făcute cu același statut al lucrului vinovat): de mai bine de 40 de ani, pe 15 ianuarie „sfântul” sărbătorit în viața mea publică (cel puțin cât am fost elevă) și mai ales în viața mea privată a fost Mihai Eminescu.

Țin minte că în anii adolescenței trăiam  sărbătoarea zilei lui Eminescu în toată plenitudinea: dincolo de momentul spiritual (constând în recitiri și gândiri și imagini), dacă mama nu voia sau nu putea să facă un tort sau o prăjitură, făceam eu două ouă ochiuri și le mâncam la mine în cameră, la masă cu fotografia și cartea poetului, plus obligatoria lumânare în suport metalic de la pomul de iarnă. În vreo două rânduri m-a surprins tata și mi-a zis că nu e bine ce fac (probabil i se părea ceva „spiritist” sau obsesional, oricum nesănătos psihic), dar nu din acest motiv am renunțat la ritual. La un moment dat pur și simplu prioritățile cotidiene au devenit altele. Ceea ce nu înseamnă că am uitat dragostea mea pentru Mihai Eminescu: de care îmi amintesc astăzi și poate zi de zi, în locuri profane și în locuri sacre, în clipe de bucurie sau de tristețe.

Acum câțiva ani, în timp ce scriam de zor la un pomelnic, când m-am apropiat de sfârșitul listei celor adormiți, una dintre fetițele mele m-a întrebat: „Cine sînt Mihai și Mircea?”. „Mihai Eminescu și  Mircea Eliade” ‒ am răspuns cu cel mai firesc ton. „A, e clar: urmează Constantin, Emil, Paul, Albert…” ‒ dar despre asta, cu altă ocazie.

Totuși, sfinții prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă sunt Pavel Tebeul, Ioan cel Sărac (zis Colibașul), Sfântul Mucenic Pansofie și Cei Șase Părinți din Pustiu.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie15.htm

Dacă tot despodobesc bradul

Să păstrez imaginea din 1 ianuarie. Cu Ela și fotografii :)