Azi dimineață mi-am dat seama că n-am
citit niciodată pe 15 ianuarie despre cei pomeniți în această zi în Viețile Sfinților și împreună cu acest
gând a venit și explicația culturală a omisiunii (pe lângă netrebnicia care „explică” multe nefăcute sau
făcute cu același statut al lucrului vinovat): de mai bine de 40 de ani, pe 15
ianuarie „sfântul” sărbătorit în viața
mea publică (cel puțin cât am fost elevă) și mai ales în viața mea privată a
fost Mihai Eminescu.
Țin
minte că în anii adolescenței trăiam sărbătoarea
zilei lui Eminescu în toată plenitudinea: dincolo de momentul spiritual (constând
în recitiri și gândiri și imagini), dacă mama nu voia sau nu putea să facă un
tort sau o prăjitură, făceam eu două ouă ochiuri și le mâncam la mine în
cameră, la masă cu fotografia și cartea poetului, plus obligatoria lumânare în
suport metalic de la pomul de iarnă. În vreo două rânduri m-a surprins tata și
mi-a zis că nu e bine ce fac (probabil i se părea ceva „spiritist” sau obsesional, oricum nesănătos psihic),
dar nu din acest motiv am renunțat la ritual. La un moment dat pur și simplu prioritățile
cotidiene au devenit altele. Ceea ce nu înseamnă că am uitat dragostea mea
pentru Mihai Eminescu: de care îmi amintesc astăzi și poate zi de zi, în locuri
profane și în locuri sacre, în clipe de bucurie sau de tristețe.
Acum
câțiva ani, în timp ce scriam de zor la un pomelnic, când m-am apropiat de
sfârșitul listei celor adormiți, una dintre fetițele mele m-a întrebat: „Cine sînt Mihai și Mircea?”. „Mihai Eminescu și Mircea Eliade” ‒ am răspuns cu cel mai firesc
ton. „A, e clar: urmează Constantin, Emil,
Paul, Albert…” ‒ dar despre asta, cu altă ocazie.
Totuși,
sfinții prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă sunt Pavel Tebeul, Ioan cel Sărac
(zis Colibașul), Sfântul Mucenic Pansofie și Cei Șase Părinți din Pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu