Din seria "La mulți ani cu sănătate/ Să vă dea Domnul ce mai doriți":
Întindeam rufe pe balcon și cântam încet, că tot nu m-auzea nimeni: "Frunză verde spic de pâine/Dac-aș ști că mor ca mâine/Mi-aș face stană de piatră" :) pe bune!
Dincolo de efectul involuntar de cretinizare a situației (că dacă n-ar fi involuntar, nu s-ar povesti; am avea de-a face cu poezia), când îți arde să cânți - parcă nu prea-ți vine să mori.
După cum a a spus-o și ilustrul filozof: cântul este existență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu