ne-am jucat de-a interviul
acum 30 de ani
şi-mi amintesc foarte bine
„ce grea lumină este timpul”
dorinţa de-a fi
mereu împreună cu voi
prin norii de argint
plopul, măceşul, platanul
pe celălalt mal
aşa, fără timp
ţipătul trenului (în
gară)
demonstra că este posibila
repetarea
armonia vagoanelor
tânguirea
conductorului neaşteptat
aripa ocroritoare
vâslind în blânda insomnie
sergentul care-avea busolă
mai avea un consătean
sub aripa ocrotitoare-a
febrei
o libertate şi-o inerţie
un indiciu al absenţei
în spaţiul înflorit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu