Pentru că nimeni nu-i atât de obosit ca mine

din camerele-alăturate se-aud râsete

şi glasuri fredonând frânturi de cântec
cei veniţi de la plajă îşi pun la uscat
prosoapele şi costumele de baie
unii îşi fac ordine prin frigidere
se-ntreabă ce trebuie mâncat mai întâi
în ordinea expirării întotdeauna descrescătoare
eu nu vreau să aud toate astea
dar pereţii de-aici îmi implantează
perechi noi de urechi
şi mi se-agaţă sufletul de draperia
cu stânjenei atât de delicaţi
încât nu-i pot comenta fără să simt
cum se-amestecă gustul lacrimilor
cu balconul cu vedere la mare şi brazi
cu măsuţă şi scrumieră
eu stau în pat cu ochii plimbându-se
de la dulap la televizorul închis
Alo! Da, te iubesc!
şi cred că meriţi o cameră normală
cu scaune şi noptiere normale
şi mi se face frică
despre una, despre alta