6-05-1989
O L G A E C E R E A L E !
Aşa. Bun. Pînă la amintire.
„Plimbările” din adolescenţă au fost şi nu au fost o formă de cunoaştere. De cunoaştere a mea prin descoperirea a ceea ce nu sînt, a ceea ce nu văd (strada) a ceae ce nu gîndesc. O cunoaştere de sine… Cîtă irosire… de ce? De ce am uitat. A ceea ce nu aştept. Dar nimic din ceea ce scriu nu seamănă cu gîndul meu (perdea, nor, tăvălug, trenă, voal, mantie înserare) cu înălţarea, zborul, ghemotocul, ghemul nevăzut, pulberea, fumul, efervescenţa, incandescenţa, mîngîierea care e poezia. Care mă poartă în imagini şi cuvinte frumoase atunci cînd mă cuprinde şi care numai atunci ar trebui să se scrie.
O formă de cunoaştere a mea de către stradă, o formă de a mă strecura absolut inutil, absolut nefericit, absolut incert… Absolut idiot că m-am găsit acum să exploatez într-o zi ceea ce am pierdut ani în şir fără să văd.
De ce nu rîzi de mine? mă întreabă bufonul.
De ce nu mă jigneşti? mă întreabă nefericitul.
De ce nu şi tu ca ceilalţi?
Eu am un rost al meu.
Eu de-asta trăiesc – pentru a fi lovit.
Nu încerca să fii generoasă cu mine.
Nu are rost. Generozitatea ta trebuie să fie rîsul tău dispreţul tău răutatea ta.
O formă de cunoaştere a mea de către stradă, o formă de a mă strecura absolut inutil, absolut nefericit, absolut incert… Absolut idiot că m-am găsit acum să exploatez într-o zi ceea ce am pierdut ani în şir fără să văd.
De ce nu rîzi de mine? mă întreabă bufonul.
De ce nu mă jigneşti? mă întreabă nefericitul.
De ce nu şi tu ca ceilalţi?
Eu am un rost al meu.
Eu de-asta trăiesc – pentru a fi lovit.
Nu încerca să fii generoasă cu mine.
Nu are rost. Generozitatea ta trebuie să fie rîsul tău dispreţul tău răutatea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu