și eu, așa, de ziua poeziei :)

Sunt conştientă că “ziua poeziei” chiar nu are nevoie de contribuţia mea. Dar cum facebook îmi aduce aminte de această sărbătoare care poate fi trăită prin excelenţă aş zice în singurătate, tocmai de aceea “socializez” şi azi în acest sens.

SCÂNTECE DE FAMILIE ȘI IMPOSIBILE POEME

Citește-mi dacă se lasă întunericul

și flutură peste ape
oricum m-aș îmbrăca
oricine alta aș fi.
Am crezut că poezia mă poate lecui
când e noapte pe lumea asta
și-am scris ceva despre ploaie
aici, în dreptul ferestrei
fără nici-o legătură
cu ziua de ieri.
Am trecut apoi de zeci de ori peste pod
ca și cum nici nu ar fi trebuit
să aibă vreun rost
și urmele au început să se șteargă.
Citește-mi dacă se lasă întunericul
atât spre nord
cât și spre cer
ajută-mă să închei cu bine
această dimineață inversă.

Deşi îmi propusesem să lucrez toată ziua ca un om matur şi serios, încep dimineaţa cu această nevinovată relaxare regăsită printre filele cărţilor pentru munci responsabile şi în care se poate citi nu numai ceva despre capriciile unei fete “cu probleme” :), dar şi (alt)ceva despre spiritul “poetic” al unor ani a căror memorie este din ce în ce mai alterată.

DIN ACELAŞI CAIET DE FĂCUT AVIOANE (ÎN REGIUNEA HUNEDOARA :)

(încep de la verso)

sînt ca o linie frîntă
care tinde totuşi la infinit

(acum o dau pe faţă)

Un fel de transplant

din două linii am schiţat
încăperea-atît de aromată
o linie eram eu
neputincios soarele spînzura de linia frîntă
prelungită la infinit n-ar fi fost
de nu s-ar fi-ndreptat spre margini
paşi se-auzeau pe scările grădinii
din ce în ce mai deşi
şi chiar de nu erau ai iubitului
nu-i mai întorceam
cîte-nţelegeam
cîte se-ndreptau cu-adevărat
sufeream un fel de transplant
din încăperea lor
în grădină.