vineri, 30 ianuarie 2015

Şi asta era destul de simplu

fiindcă  la un moment dat
te lepezi de trup
dar cum să te desparţi de un cântec?
după ce notezi asta
sau invers
îţi este imposibil, îţi mai este sete
desigur şi cu toate-acestea până mai ieri
aerul îţi era de-ajuns ca să pudrezi fluturii
să expui prin atmosferă
păianjeni fardaţi fără
să-ncerci o minimă apropiere
şi totuşi foamea părea mai profundă
îţi este imposibil să te ignori
deşi înainte de foame

ţi-a fost dor

marți, 27 ianuarie 2015

"ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durerea în suflet"


https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/01/26/27-ianuarie-sfintii-zilei-de-astazi-pomenirea-aducerii-moastelor-celui-intre-sfinti-parintelui-nostru-ioan-gura-de-aur-arhiepiscopul-constantinopolului/


"Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău".

joi, 22 ianuarie 2015

Iată că e bună și geografia la ceva

a rămas numai lacul albastru
pe curând vom visa dealurile în alb
deși cred că este tot iarnă
a venit primăvara și azi
apoi m-am apropiat de fotoliu
și nici măcar nu m-am așezat

duminică, 18 ianuarie 2015

Notițe de la cursuri și seminarii

Materialism istoric, 5.11.1985

Conceptul de formațiune socială, dragostea mea. Mi-e teamă de neîmplinire să scriu. Crezi că ar fi mai bine să plouă?
Lenin: prin prisma conceptului de formațiune socială a fost posibilă elaborarea unei sociologii științifice.
A nins ca într-un acvariu și cu cît dormeam mai mult în ninsoare, cu-atât mai bine știam că ninge, cu-atât mai greu mă trezeam.
Conceptul de clasă socială și operaționalitatea lui, val. lui în interpretarea structurii de clasă. Și-am avut ocazia de a visa că dorm în patul în care dormeam și-am mai visat cuvântul rană. Ei au plecat. Ninsoarea de hîrtie a rămas. Liniștitoare și foșnitoare. Bibliografie: M-E: Manifestul P.C., cap.1,2; Lenin: Marea inițiativă. Definirea cls. soc.; Sociologia fr. contemp, 714-729; Rev. fil.nr.5, 1970 – Evol.str. de cls. a soc. și reflect. ei în confr. ideol. contemp.; Rev. Fil. 1, 1974 – Aprecieri privind conceptul de cls.soc. în socialism; Petre Andrei – Probl. claselor, în Sociologia gen., cap.8; Aneta Busuioc – Specificul politicului; Gramsci – Note despre Machiavelli.

Socialism științific, 5.11.1985

R.F.: Vorbim de fapt despre Probleme Sociale Contemporane.
În Ideologia germană: noi numim comunism mișcarea reală care suprimă starea actuală. Condițiile acestei mișcări rezultă din premise existente în momentul de față.
Și te-aștept latent. Camera în cinstea ta arborează păianjeni de vis și fluturi de noapte.

Doctrine economice, 22 noiembrie, 1985.

Lordul John Maynard Keynes, întemeietorul keynesismului, țara mea, nu mai pot, nu mai pot, țara noastră, nu mai pot, țara mea! Numai atunci cînd mă vor lua în serios oamenii, voi fi bucuroasă că mă iau în seamă îngerii? Nu mai pot, țara noastră! Și simt asta ca o învăluire, acoperire cu nori ca să merg pe lună, ca să-ți pot vorbi. Ajută-mă să ies din noaptea asta, din zbaterea asta, puritate a mea! Să mă prefac totuși că scriu. Fapt este că m-am purtat ca o nebună azi. Am vorbit despre iubirea mea pentru radical și numărul complex, le-am cântat „Habar n-ai tu”, am căscat lînced idealizând puțin și agonizînd: sfărâmicioși, muritori, bătrânețe, turtă dulce, mîngâiere, căință amestecată cu îndrăzneală, a depune jurăminte militare fără nici-o furtună, catifea, trăsură, trăsătură, buze roșii, mătase, oțel, ton de roșu, peluză, vânătoare, halat, a îngriji ieșirile, vizitiu, vizitator, paznic (de vînătoare), a-ți pierde răsuflarea, a țîșni, mirare, creier, moară, s-a agățat dar nu s-a spînzurat, a amîna, a da înapoi, datorie, remușcare, a se schilodi, mă eliberezi, fie binecuvîntate, a străluci, ofilire, vîrtej, le-ai sucit mințile, a duce de nas în mărime supranaturală. Acum știu ce voi face acasă. Voi lua un algocalmin și am să las lumînarea cea verde să plîngă pe scrisoarea ta. Eu nu pot face asta. Nu pot plînge nici măcar cît o lumînare cerșită de la un grăsan. Nici măcar atît nu pot face pentru mine eu. Eu. Eu. Doamne, un ceai de mușețel are să-mi facă tare, tare bine. Da, Doamne, da, Doamne. Un ceai de mușețel. Mi-e atât de teamă și greață. Mi-e gura atît de încleștată. Atît de încleștată, Dumnezeule mare. Țara mea, dragostea mea, nu mai pot, pur și simplu nu mai pot, dragostea mea, țara mea. A plecat. A plecat. Aplecat. „Are cineva un pix de scris? ” întreabă G.B. Se uită la mine și zîmbește. Keynesismul…e atît de dureros, atît de dureros. Viața mea. „Ce palidă ești ” se-ntoarce către mine Tzi. „Să nu mai dai niciodată sînge, să nu mai dai sînge niciodată! ”. Încep un poem: Viața mea, ce palidă ești. Domnul B. Ce domn, chiar domn, observă că nu scriu ce dictează el. „Vezi că mîine ți-aduc ceva frumos ” îi răspund lui Dori la invitația asta: „Mîine, 23 noiembrie, planeta Pămînt va ajunge exact în locul în care se afla în urmă cu 27 de ani, cînd am trecut dintr-un haos cosmotic, într-un cosmos haotic, prilej cu care vă rog cu drag să veniți în Grozăvești, cămin D, camera 114 pe la lăsarea înserării. Completa – cînd călugării trebuie să se culce. D. B.”.


vineri, 16 ianuarie 2015

Din aversiunea faptelor


                       *
se juca un fel de şah de adio
la care trebuia să particip cu pătratul 42
şi nu aveam voie să-mi aleg nici-o altă cifră
cum ar fi 59, 70, 82
şi era totuşi un rost de parcă
se deschidea o uşă
cu cineva aşteptat dincolo
şi era o-ncălzire globală
pe axa numerelor simplă şi reală

                        *
în camera mea pe braţe pe pernă în părul meu
în biblioteca de sâmbătă nu mai suportam o clipă
fără semnătura ta eroică sub rândurile astea reci
dar aste declarații vor fi înlocuite de tăcere
te voi simţi foarte aproape
în armonia vagoanelor
în tânguirea lor obiectivă
mult mai târziu în Abisinia
în demisolul ei disimulat 
                    
                        *

cum literele nu pot trăi
în afara cuvintelor scrise
eu nu te pot căuta
în afara oglinzii

                          *

leşinul în stradă
trecutul gol în stomac
originalitatea e o formă de sinucidere
iar iubirea ta
o formă de pustiire

                               *

cât de uşor dispare cheia în zăpadă
cât de repede aleargă maşina
prin nisipurile mele mişcătoare