duminică, 28 ianuarie 2018

28 ianuarie 2018

Doamne, îţi mulţumesc Doamne pentru darul de a mă bucura de frumuseţile Tale!

Şi pentru oamenii buni şi frumoşi din viaţa mea.

Şi pentru viciul nevinovat de a mă răsfăţa prin scris, dacă tot nu mai are cine să mă răsfeţe.
Ceea ce nu am trăit şi nu am scris s-a aglomerat în inimă şi în vis.
Din nou, despre natura sacră a visului.



Ar fi putut fi orice

Această
Bazaconie
Caraghioasă
Dedusă
Extaziat
Fără
Grandomanie
Hilară
În
Joacă
Lejeră
Maimuţărind
Neaşteptate
Ocazii
Posibile
Rare
Surîzătoare
Teribile
Uitate
Vagi
Zîmbitoare
prin ’78 cînd devenisem conştientă de misiunea mea poetică în Univers  şi încă nu mă hrăneam din plăcerea de a fi ignorată şi totuşi atunci a ieşit asta, ceea ce se vede şi în fotografie
Ascuns
Bulgărele
Cîntă
Dragostea
Eternizată
Florilor.
Ghimpii
Hohotesc
Irişilor
Jalea
Luminii.
Mîrîie
Nebun
Ochiul
Păsării
Rătăcite
Soarelui
Tărîm
Uscînd
Vara
Zănatec.
De ce ultima literă a alfabetului este Z?


sâmbătă, 27 ianuarie 2018

vineri, 26 ianuarie 2018

Aşa începea romanul meu

Va veni o zi în care te vei bucura
de ceea ce ai pierdut:
zborul pescăruşului plutirea lebedei
liniştea apei Moş Gerilă nenea Empedocles
absurditatea legilor şantierele arheologice
ruinele noilor cartiere
calea întortocheată spre adevăr
etajele care din 1980
au început să coboare
în sensul cel mai strict
miasmele căminului studenţesc din Grozăveşti
de asemenea consideraţiunile formale şi libere
au mai aşteptat cîţiva ani arbitrari
manifestanţii cereau apă-aer-foc-pămînt
cereau lumea într-un cuvînt cereau prea mult
va veni o zi în care nu va mai fi nimic
din ceea ce ai fi vrut să fie apă-aer-foc-pămînt
Ierusalimul zilnic
gestul inexplicabil de-a căuta în oglindă
o altă frunte
mai departe va trebui să te obişnuieşti
cu fericirea de a fi apă-aer-foc-pămînt.

Din valurile vremii

Azi, suflete bărbăteşti şi suflete femeieşti pe hîrtie glasată portocalie :)
Adică:
Zi de tîrg
Într-un bizar tîrg (adică într-un bazar) se adusese din nou marfă. Nimic nou., suflete bărbăteşti şi suflete femeieşti.
Astăzi descărcaseră multe suflete sensibile.
Toată lumea însă prefera suflete bărbăteşti sensibile care, deşi mai complicate decît sufletele femeieşti sensibile, erau mai uşor de înţeles.



De la urmări, la urmăriri :)


                      Urmări
mama închizînd uşa
în urma mea
de parcă ar închide ochii – să
nu supere vulturii
eu singura fiinţă
care nu se teme de bătrîneţe

                   *    *
                      *

Urmările :
şi orbii îmi erau zei
şi orbii îmi erau grei
cine va înţelege
fuga mea

spre acum…


miercuri, 24 ianuarie 2018

Nu, nu sunt eu aici

e nostalgia mea
amînarea cuvintelor
graniţa dintre limbaj
şi fapte
dintre experienţele clădite pe nisip
şi ce se vede de acolo de unde am trăit
numele strigat

şi neauzit

marți, 23 ianuarie 2018

Tot despre ceea ce am uitat

fiinţele vii nu adorm niciodată
doar ne cheamă în ţinuturi neîntîmplate
dar noi iubim prea puţin fiinţele nenăscute
casa lor desenată
din semne de punctuaţie dispare
în retorica ferestrelor ce tac
un fel de ceaţă fără rost
se-aşterne peste ele
şi astfel lumea care pentru unii se numeşte
poezie
este foşnet în amintirea copacilor
şi poartă grija noastră

că apune soarele

vineri, 19 ianuarie 2018

În fotografii ca-n realitate

Fiinţele au o fericire a lor
fiecare
incomparabilă şi ireductibilă
la oricare alta
fiecare fericire se înscrie în
orizontul fiinţei ei
de unde prin comparaţie
ceilalţi nu sunt mai nefericiţi
sau mai fericiţi
cum credeam pe vremea
cînd bunica rămînea liniştită
la fereatră sau la poartă
în urma noastră
şi ne făcea cu mîna cînd
eu, mama, tata, Anca şi Cătă
plecam în vizită sau la film
îmi era milă de ea
vedeam în cuminţenia ei
doar resemnare dar asta
numai pentru că atunci
eu eram cea mai fericită
fiinţă din lume şi
din punctul meu de vedere
oricine altcineva
mai ales bunica mea cea mai iubită

era cea mai nefericită

joi, 18 ianuarie 2018

O fază care trebuie comentată

(adicătelea riscând să-mi pierd şi bruma de susţinere de care mă bucur din partea câtorva prieteni: când estetic, când spiritual, când etic).
Încep cu comentariul: mai întâi am citit cu groază titlul. Fără să mă recunosc în bucăţica asta de caiet în care se vede că am scris pe la sfârşitul anilor’70, pe întuneric (mai făceam asta) aflată printre cărţi pe care nu mai termin să le pun în ordine (las’ că mai mult de 5-6 cărţi pe zi nu ordonez, aşa că se-nţelege: nu am cine ştie ce bibliotecă).
Mi-am revenit mulţumită cât de cât etic pe faţa filei (fără să mai înţeleg titlul), ca apoi, pe verso, să cad iar în depresie.
Adicătelea citind versul îmi zicem „iată, cînd eram şcolăriţă eram educaţi nu numai în familie în spiritul adevărului, demnităţii, curajului, în spiritul celor mai înalte valori”. Da, îmi amintesc că era şi o serie de evenimente „De la comunişti învăţăm cutezanţa”. Da, aparţin unei generaţii care a ieşit pe străzi cu bunăcredinţă, fără să vrea alte foloase individuale în afara libertăţii de conştiinţă şi a cuvântului, gata să se jertfească pentru dreptate, libertate, egalitate reală şi adevăr. Aparţin unei generaţii care a fost capabilă să organizeze Piaţa Universităţii (am mai spus-o) tocmai pentru că învăţase foarte bine metode de organizare coerente, începând cu specatcolele literar-artistice, adunări în „forumuri”, până la defilări şi fel de fel de simulări. Chiar şi dispreţul faţă de „bogătani” avea în el ceva înalt, fiindcă da, de la un punct încolo „proprietatea este furt” ş.a.md.
Şi tot înflăcărându-mă aşa inside my mind, mă uit şi pe „revers”. Ce cădere! Atunci nu am mai fost mirată de titlu. La ce bun toate astea, dacă am simţit nevoia să închei cu o fază de... Bulă îndrăcit, ca să zic aşa?
Pentru că aici este vorba nu atât de o culme a nonconformismului, cât de un „paradox etic” prin care înţeleg foarte bine mersul lucrurilor.
Asta pentru că am rămas la „stadiul estetic”, cred.
Oricum, tăietura amplă şi pe faţă şi pe verso arată că am fost oripilată încă de-a doua zi de ceea ce a putut să-mi treacă prin minte. Am încercat să-l corectez (după cum se vede), dar am renunţat, nu l-am transcris, ceea ce înseamnă că nu i l-am trimis lui Geo Dumitrescu la „Poşta redacţiei”. Dar cum se face că l-am păstrat? Poate pentru că nu era singurul din acea bucăţică de caiet de dictando. Poate pentru că are de spus ceva nu atât despre mine, cât despre o mentalitate.
Ateism
Orice s-ar întâmpla
aş suţine (m) că există Dumnezeu
aş suporta(tăm) orice chin
orice tortură
chiar dacă vine o inspecţie la şcoală
şi ne ameninţă
chiar dacă ne dă afară din şcoală
susţinem că noi credem în Dumnezeu
„şi dacă te dezbracă
în pielea goală în faţa clasei
ce te faci?”...pierea curajul tuturor.
Aici nu ne mai răspundeam
(eu aş fi susţinut...)
Era vremea cînd înmormîntam/ cu ritual complicat
căluţi de mare/, fluturi şi chiar
păpuşi (fără să ne punem problema (întrebăm) dacă exista posibilitatea
ca gingaşul cadavru
să fi decedat)
era vremea cînd respectam
cuvîntul şi poveştile bunicii
cînd Dumnezeu era tot un fel de bunic
acum aş pune altfel întrebarea de baraj:
ce-ar fi să intrăm într-o zi
în biserică cu ţigările aprinse
şi să găsim un profesor directorul
îngenuncheat în faţa altarului?



miercuri, 17 ianuarie 2018

(Un fel de a vorbi în retragere)

priveam (în vis) şi-l întrebam
ce e cu mine acolo
mă privea şi-ar fi putut dincolo de existenţă
să mai existe ceva
un fel de a vorbi în retragere
senzaţia unei conversaţii întrerupte
acum cinci minute
îmi făcusem şi o filosofie din asta
strîngînd la piept perdeaua

timp de cinci minute

marți, 16 ianuarie 2018

Program de autoguvernare

Ca în calea unei furtuni
mă aplec
nedumerită. Mă sperie
familia de pitici a Albei ca Zăpada
mă dor pleoapele
ca două linii singure pe lume
intersectînd prea multe palnuri diferite.
Pustiită
ca într-un palat de piatră
cu cicatricea mutîndu-se
de pe o mînă pe alta
de pe altă mînă pe lună
de pe un timp pe altul.
Căutînd adevăratul vinovat.
Cu dragostea furie
cu dragostea deznădejde
aşezate pe o stîncă
a unei fetiţe cuibărind gărgăriţa-riţa în palmă.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Din

                                 10 ianuarie 1981
lucruri absurd de inutile
inofensiv de inutile
îţi uit numele, urmele
ochi pentru cearcăne
şi dinte pentru mai tîrziu

                             11 ianuarie 1981
o zi din viaţa mea
dezvăluind pomi şubrezi

                          11, 30
trece.
mă întîlnesc cu ploaia-n faţa uşii
avem o bucată bună de viaţă
să ascundem de-aici înainte

                             EXIL
aşa simt că trebuie
să scriu

                               11,45
ce să-ţi mai spun cît te iubesc,
domnule Elix?
                                   11,46
acesta-i adevărul:
viclenia e de nesuportat.

                                 POMI ŞUBREZI
aproape numai eu
care ştiu ce înseamnă aceste cuvinte
am fost luată de frig
şi dusă într-o ţară sălbatică
dincolo de ţara celor mai mari sărbători.
cînd m-a adus înapoi
mi-am simţit inima
bătînd în dreapta

                             23.00
mi-ai spus cel mai frumos
cel mai fericit
cel mai important
neadevăr
despre ochii mei verzi

                             23.81
frumoase nopţi din copilărie
în păpuşile
cu trup de lumînare

                               13 mai
zău că a rămas în mine ceva din luna mai

                               2.30
mi se rupe inima de fiecare dată
cînd porneşte un tren:
jocul disperat al fulgilor pe linie
ţipăt sfîşietor
trenuri care deja se cunosc între ele
la ora plecării
adio, iubitule
mi-a scăpat
de aceea mi se rupe inima de fiecare dată
cînd porneşte un tren.

                      Cu ani în urmă

la un concurs de autoportrete
s-a scuturat zăpada peste ele
şi nici unul n-a ieşit cîştigător

                      Acum o secundă

am strivit un păianjen.
Însemnă că trebuie să plouă?

                     O prăpastie

tremur de emoţie
privind atent pereţii casei.
Oricît ar fi de stupid
mă gîndesc cu groază
la ziua în care
casele îşi vor schimba pereţii între ele.
                                 10 ianuarie 1981
lucruri absurd de inutile
inofensiv de inutile
îţi uit numele, urmele
ochi pentru cearcăne
şi dinte pentru mai tîrziu

                             11 ianuarie 1981
o zi din viaţa mea
dezvăluind pomi şubrezi

                          11, 30
trece.
mă întîlnesc cu ploaia-n faţa uşii
avem o bucată bună de viaţă
să ascundem de-aici înainte

                             EXIL
aşa simt că trebuie
să scriu

                               11,45
ce să-ţi mai spun cît te iubesc,
domnule Elix?
                                   11,46
acesta-i adevărul:
viclenia e de nesuportat.

                                 POMI ŞUBREZI
aproape numai eu
care ştiu ce înseamnă aceste cuvinte
am fost luată de frig
şi dusă într-o ţară sălbatică
dincolo de ţara celor mai mari sărbători.
cînd m-a adus înapoi
mi-am simţit inima
bătînd în dreapta

                             23.00
mi-ai spus cel mai frumos
cel mai fericit
cel mai important
neadevăr
despre ochii mei verzi

                             23.81
frumoase nopţi din copilărie
în păpuşile
cu trup de lumînare

                               13 mai
zău că a rămas în mine ceva din luna mai

                               2.30
mi se rupe inima de fiecare dată
cînd porneşte un tren:
jocul disperat al fulgilor pe linie
ţipăt sfîşietor
trenuri care deja se cunosc între ele
la ora plecării
adio, iubitule
mi-a scăpat
de aceea mi se rupe inima de fiecare dată
cînd porneşte un tren.

                      Cu ani în urmă

la un concurs de autoportrete
s-a scuturat zăpada peste ele
şi nici unul n-a ieşit cîştigător

                      Acum o secundă

am strivit un păianjen.
Însemnă că trebuie să plouă?

                     O prăpastie

tremur de emoţie
privind atent pereţii casei.
Oricît ar fi de stupid
mă gîndesc cu groază
la ziua în care

casele îşi vor schimba pereţii între ele.

Şi-acum să vă arăt

ce semn de carte am găsit eu în "A scrie şi a face istorie" de Al. Zub (1981), la p. 245, subcapitolul "Durată, ritm, mentalitate". Sigur că mîzgălitura trebuie sa fie anterioară anului apariţii cărţii  în care am strecurat-o  în 1981, cînd mi-o fi trebuind cartea.
Transcrierea sună cam aşa, dar i-aş pune un titlu mai heraclitic, cum ar fi:
Citirea apei
Noul poate să apară
şi în felul acesta:
scrii un cuvînt
tragi
o
linie
scrii / un/ cuvînt/ tragi/ o/ linie/
şi niciodată/ n----------ajungi/
să ştii care/ e/ linia ^ pe `care ~
o cauţi
S-ar părea că totul e gol
`~@#$%^&*
că-n lume e nevoie
numai de suspensii
.............
.............
Spun/ foarte mult...
Dar pentru asta e nevoie
de hîrtie
Ce părere ai iubire,
de un asemenea proiect? Unde
şi-ar găsi iubirea loc?
Scrii/ un/ cuvînt/ tragi/ o/ --------
Şi + dacă + greşeşti + o + iei + de + la + capăt
dar + începi + cu + cercul + pentru + că+
as mai adauga
apă + caldă + apă + rece