Ca şi tine

de câte ori îmi schimb domiciliul, îmi recapitulez existenţa.
Ca şi tine viaţa merge înainte, întorcându-se înapoi.
Mutarea dintr-un loc în altul este actualizarea celor care merită păstrate şi duse mai departe.
Tot ce este viu în această lume îşi caută un loc unde să trăiască şi unde să moară: un pat, un fotoliu, un cuib, un culcuş. Nu te opreşti din căutare decât dacă din naştere nu te-ai simţit din aceasă lume, ca şi tine.
Şi cum moartea nu te-a găsit acasă, tu nici nu ştii că ai murit.
Cei care uneori te visează, te mai întreabă: "De ce vorbeşti ca şi cum ai fi viu? Tu nu ştii că ai murit?". Iar tu le răspunzi: "Nu, nu am murit. Uitaţi-vă la mine". Ei te ascultă şi dintr-o dată
eu niciodată n-am să-ţi pot spune că ai murit.
Ca şi tine mă simt acasă numai în casa bunicilor sau în vizită, unde nu cunosc grijile cotidiene.
Ca şi tine, cred în taina care ne leagă din ce în ce mai strâns, înstrăinându-ne.