Ucronie

http://www.youtube.com/watch?v=4V8dCGcPc3I

sau despre infailibilitatea visului când o luam de la început, timid, de la o masă unde prietenii ne apropiau, iar cărţile nu ne despărţeau

Sper să-ţi aminteşti

http://www.youtube.com/watch?v=R7f189Z0v0Y

Lundkvist şi Wordsworth: viaţa efemeră şi viaţa veşnică

Despre primul poem nu mai comentez. Ce-a fost de spus, s-a spus în titlu şi spune el însuşi.

În privinţa celui de-al doilea nu am de zis decât că asta vedeam şi simţeam după ce m-a împuşcat fix în creierul mic băiatul ăla rău îmbrăcat într-o geacă de piele neagră. Când se apropia cu pistolul îndreptat spre fruntea mea le-am spus celor de faţă (şi pe cuvânt de onoare, a trecut ceva timp de când am văzut Cu mâinile curate): "E OK, staţi liniştiţi ca să nu agravăm situaţia; vedeţi-vă de-ale voastre că am rugăciunea cu mine". Şi-am început să spun în gând toate rugăciunile pe care le ştiam atât de repede, încât nu am simţit decât vârful rece, metalic pe frunte şi-abia am auzit când a apăsat pe trăgaci (şi nu era silenţios, era un banal pistol-mitralieră interbelic). Apoi (deşi presupun că mă durea în continuare capu', dar nu mai simţeam asta) mi se părea ciudat că nu se-întâmplă nimic deosebit, că îi pot sorbi în continuare din priviri pe cei din jurul meu, care nici ei nu păreau scoşi din ritm. Ce-i drept, nu puteam încă să văd ce simţeau ei...Dar poate mai devreme sau mai târziu aveau să afle despre pajiştea de narcise galbene peste care pluteam de curând fericită.

Chiar şi grafia mea de-atunci arată diferenţa: cum mă chirceam lăbărţată nevrotic în lumea obiectual-animală şi cum mă destindeam în lumea virtual-vegetală.

Sau cam aşa ceva ar trebui să se întâmple după ce ni s-au dat "sfârşit creştinesc vieţii noastre" şi "răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos".

Un link despre bloggeri

http://revista.ispri.ro/wp-content/uploads/2012/09/64-80-Lorena-Pavalan-Stuparu.pdf

La mulţi ani, vise plăcute!

Mihai Eminescu

---

Din noaptea... 

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

Înapoi la subiect

Partea bună a filozofiei chiriaşului grăbit este că ne obişnuieşte cu ideea părăsirii unui loc şi astfel atenuează (prin simulare, prin „repetiţie” fără regizor şi scenograf) tragismul morţii. Din moment ce aici nu avem nicăieri un loc în care să ne fixăm (şi asta nu neapărat fiindcă ne-ar fi teamă de-o asemenea întâmplare posibilă şi în consecinţă urmărim programatic instabilitatea necesară precum antieroul baladei topârcene), cel puţin mutarea finală ne oferă garanţia locului definitiv. După aventuroasele libertăţi promise de fiecare loc nou (când somnoros, când lucid, când amărui, când ludic, când argintiu, când arămiu) trecătorii de profesie se întorc acasă pentru totdeauna.

Partea nebună a filozofiei chiriaşului grăbit stă în continua sfâşiere a condamnatului la nostalgie, în refuzul confruntării cu faptele elementare şi în consecinţă în ideologia absenţei unei realităţi pe care se obligă să o vadă înflorită şi să vorbească despre ea cu înflorituri precum buchetele enorme, funerare.

De Paul Éluard

Portative de istorii personale

Da, cam aşa ceva

http://www.pravaliaculturala.ro/la-tejghea_2013-1.html

http://www.pravaliaculturala.ro/template1.php?aa=2013&ll=1&menu=1#11

Poezii corectate în vacanţă

ÎNFĂŞURATĂ- N VOALURI

dezgrop

făpturi de dantelă

din haosul

care le purifică

tu mă ceri de soţie

în câte-o epistolă

un nene ne plimbă acum pe-amândoi

în motocicleta lui cu ataş pe 13 Septembrie

şi lucrurile în care credem

se-ntâmplă în realitate

 CUVINTELE SUNT LA LOCUL LOR

pur şi simplu la ora asta

în bibliotecă rămâne doar

dimineaţa de noiembrie

în acelaşi gând orbitor

aerul tremură printre atâtea cuvinte

pentru care nu mai există guri

LIBERUL ARBITRU

să visez dacă altfel

nu voi scăpa de câinii morţi din curtea copilăriei

mă voi înfăşura în pungi

îmi voi pune măşti

şi mănuşi de îndrăgostită

voi trece pe sub prunul în floare

să mă uit înăuntru

la măr şi la nuc

un fluture de noapte

strâns de aripi

să nu-mi mănânce hainele de sub pungi

când mă trezesc cu polenul pe degete

să cadă pe umerii mei aplecaţi

tufănele şi gura leului

O ALTĂ ŞTIINŢĂ DE-ACUM NECESARĂ

                   

ţi-am şters de praf chipul

cu bluza mea şi buzele mele

ţi-am îmbrăţişat cămaşa de duminică

şi cămaşa de luni

marţi am plecat la bibliotecă

aşa cum plecau primii oameni

dimineaţa la vânătoare

se va lumina de ziuă

îmi va fi foarte cald

prietenele mele îşi vor întinde

cărţile pe pâine

pisica se va plimba

pe hol

nepregătită pentru călătorie

AER LIEBER

abia când ne-au deszăpezit săniile

noi doi am văzut că

ninsese mult pe bancheta din spate

şi Cătă abia îşi testa  permisul de conducere

de-acolo curgea vin spre crama domnească

unde-am rămas suspendaţi pe-o margine şi ningea mult

şi-l ascultam pentru prima dată pe Goran Bregović

oamenii se dădeau cu săniile exact ca Dracula

când se lasă la pământ şi-ncepe să-şi agite braţele

până devine liliac

preoţii deschideau larg uşile bisericilor

unde liliecii se prăbuşau

                 

VERSURI VELINE

ziceam că vorbesc cu tine la telefon şi

cât de ciudat mi-a fost

să-mi recompun zîmbetul

cînd am intrat în casă

acum torc liniştită ca doamna Heidegger

şi-o să mă strecor

să tund ficusul

să-mi dezinfectez pe furiş pantofii de tango

noroc că n-a văzut nimeni apa care-mi curgea din tibie

noroc că nu mi s-au fisurat amândouă

pe scările acelea

care mi-au retezat tocurile

noroc că unul avea o căciulă cu ciucuri trasă pe ochi

iar celălalt o umbrelă de voal

noroc că de la începutul convorbirii

îmi zdrobeam cum puteam închipuirea

deschis şi desculţ.

IUBIREA NE CERE UN ALTFEL DE TRUP

în general transcrierile metafizice au avut sensul

celorlalte lucruri umflate pe măsura sufletului

îmi privesc rece mâinile când le masez cu cremă

doar rădăcinile imaginaţiei pure

se adâncesc siderate când predic

teoria gesturilor interzise

eu doar atât voiam să spun

că dragostea poate fi mortală

am rinichii foarte bolnavi

căci mult am iubit

DECUPEAZĂ CU FORFECUŢA

nimic nu fac cum se cuvine:

cânt ca un filozof şi gândesc ca un cântăreţ

octombrie mă înfăşoară în nori luminoşi

din când în când beau ceai

din când în când

merg pe vîrfuri ca balerina cu tocurile-n mînă

închid ochii şi desfăşor la picioarele trecătorilor

covorul din lacrimi

ca şi cum eu chiar aş gândi