În rândul lumii

În dimineaţa asta stând la rând cu amândouă mâinile încleştate pe coşul cu mucenici, vin, colivă, colaci, ouă fierte şi piftie mă gândeam că expresia „în rândul lumii” vine de la faptul că există o rânduială, o ierarhie a celor existente dispusă evident pe verticala care asigură continuitatea între cele vizibile şi invizibile; că această rânduială-ierarhie priveşte deopotrivă lucrurile, faptele şi acţiunile noastre, iar respectarea ei, oricât de scrâşnită, asigură echilibrul, oricât de precar, şi durata lumii; că suntem în rândul lumii atâta timp cât după putinţă respectăm, în nemernicia noastră, această rânduială; că sunt tentaţi s-o încalce, s-o dispreţuiască, s-o urască aceia care îşi găsesc argumente pentru comoditatea lor în improbabilitatea realităţii Bisericii şi în nevrednicia slujitorilor ei - reducţioniştii la ei înşişi, incapabilii intelectual sau moral să înţeleagă sau să spere într-un principiu superior.

Încă de la ora ora cinci la mica parohie unde revin adesea s-au succedat rânduri-rânduri de bărbaţi şi femei purtând coşuri de bunătăţi şi pomelnice, intrând în biserică în ture pentru slujirea celor aduse – ca o dovadă că în ciuda contestării bisericii şi a preoţilor, mentalitatea oamenilor, slavă Domnului, nu se schimbă. Şi de data asta e un lucru bun că oamenii continuă să gândească şi să simtă că alţi oameni îi ajută să comunice cu aceia plecaţi de aici şi cu Cel ce a zidit lumea şi S-a răstignit pentru ea, fără a o părăsi în Duh.

A, că oamenii aceştia în viaţa de zi cu zi fac foarte puţine sau deloc din faptele credinţei, că motivele contestării şi discreditării unor mebri ai clerului sunt uneori îndreptăţite - nu reprezintă motive întemeiate pentru omul-masă definit prin refuzul rânduielii să încerce să răstoarne ierarhia unei lumi a cărei bunătate depinde chiar de acceptarea ei. Important este că practicanţii ocazionali măcar în momentele esenţiale se trezesc şi fac ce trebuie făcut. Iar bunătatea se vede când mireanul chiar dacă aude zvonuri despre nedemnitatea preoţească, atâta timp cât acesta nu este decăzut din har, îl cercetează din timp în timp, iar preotul, chiar dacă ştie că el este doar un funcţionar din punctul de vedere al mireanului expeditiv, se roagă pentru şi împreună cu el pentru cei vii şi cei adormiţi – „pentru buna tocmire a pământului, a văzduhului şi apelor, a oraşelor şi a satelor şi a celor ce cu credinţă şi cu evlavie locuiesc într-însele”. Rugăciunea împreună apropie oamenii care nu se cunosc unii pe alţii, sferele şi muzica lor cel puţin la fel de mult ca împărtăşirea unor gusturi şi a unor idei. Dar pentru asta e nevoie de răbdare. Şi de maturizare – pentru unii,  sau de redobândirea vârstei bune a inocenţei – pentru alţii.