Aveam o cvintă (nemanuelină) de gogoşari roşii pe o farfurioară-surioară albă. Ei nu mai aveau absolut nici-un gust după ce-i ţinusem o zi în apă ca să le iasă oţetul prin toţi porii astfel deschişi. Dar pe o masă de proteine valoarea lor estetică plutea incontestabilă. Plus inevitabila salată de lacrimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu