Pentru prietenii din public

în septembrie 2010, pe lângă Donul liniştit

în faţa Teatrului Mare din Moscova, în toamna lui 2010

la INION-RAN, în iunie 2013

de la stânga la dreapta: Bogdan -Mihai Popescu, Tatiana Bitkova, Iuriy Ivanovici Igritsky, Artem Alexeevici Halatov, Vlad Tănăsescu, Eu

conversaţie cu Gabriela la Catedrala Iisus Mântuitorul

traversăm puntea acum trei ani şi un pic mai bine

după ce am trecut-o. iunie 2013, cu Gabi şi Vlăduţ

la dezbatere despre "Reformele democratice şi problemele relaţiilor româno-ruse"

LS, Tatiana A. Pokivailova, Gabriela Tănăsescu, Tatiana Bitkova, Bogdan Popescu

Detalii pe http://www.ispri.ro/?conferinta=masa-rotunda-reformele-democratice-si-problemele-relatiilor-romano-ruse

la ieşirea din Galeriile Tretiakov, în 2010, cu Gabi Tănăsescu şi Cristian-Ion Popa

                                             în curte la Mânăstirea Nouă a Mântuitorului (Novospassky )

În biserica Mânăstirii Noi a Mântuitorului 

                                             

închei cu începutul

Pagina de gardă

De la tine învăţ să aştept.

Sunt liberă

într-o carte de versuri

în aerul amorţit

te pot plânge în libertate.

Tu însuţi devii nerăbdător

la o masă

le citeşti elegia pe care ţi-au scris-o

fără de cântec

fără de  stele pe cer.

Nu-mi amintesc din cărţile frumoase

decât dorinţa de a fi fost atunci

împreună.

Să-i întrebăm

de ce nu te-au văzut

aşa cum eşti acum :

Un nume caligrafiat

cu sensul mântuirii.

De la tine învăţ să uit.

Sunt liberă

să te caut

cu aşteptarea, cu oboseala, cu înfrigurarea

cu viaţa ce s-a-ntunecat.

Restul tot e colorat.

Lumina zilei

în sudul gândirii cresc grădini de portocali

şi eu voi bea cafea

de dragul şi oroarea zilei de mâine

voi încerca să văd idei

din dragoste de ziua de mâine

pantofii lustruiţi şi celelalte lumini

o neaşteptată vacanţă în pagini

telefonul va suna şi mă voi simţi obligată

să văd idei prin hainele aranjate pe spătarul scaunului

perdelele fericite sărutându-se cu aerul

apoi între ele

două câte două

faldurile

My Wall

trec de la fereastră la spargerea zidului

dintre tine şi tata

un castan adoarme pe crengi

o femeie-i mătură frunzele

inimile voastre s-au oprit

la lumina zilei de august

ştiu că e curată nebunie

nu vreau să ştiu

unde voi fi înmormântat

dacă aş prefera vreun cimitir

ar fi cel din Severin

primul cimitir de oraş

pe care l-am văzut

îmi plăcea fiindcă era circulat, aerisit, la stradă

mergeam prin el spre liceu

în 1957 liceul mi s-a anulat

vreau să mă înmormântez pe deal

şi să vă privesc cu toată curiozitatea de acolo

scuzaţi-mă că vă-ntreb:

de ce sunteţi atât de nefericiţi?

În sfârşit,

fără să vrei ca muzica aceasta

să acopere strigătul de durere

fără să tresari sau să ameţeşti

fără să fugi

fără dorinţa de umilinţă şi de iertare în van

în sfârşit, ca durerea neauzită să fie uitată

în veşnicie, în sfârşit, în oglindă mai încap un culoar

şi la capătul lui o culoare care cuprinde toate beculeţele

din pomul de Crăciun o vacanţă şi un orar neaşteptat

în sfârşit, nu toată lumea este prezentă în oglindă

în sfârşit, un timid început

din 20 octombrie

https://www.youtube.com/watch?v=wxMeu34o_jQ

ca o tăcere de care nu m-aş fi desprins

în după-amiaza asta însorită de-acum 17 ani

În cuvinte căutându-şi un trup

Tandreţea acestor glasuri invocând

mişcările aerului din încăpere

biografia imaginară

în care traversând şantierul arheologic

ne cerşim porţia zilnică de halva

straturi suprapuse de tăcere

pe un teren neutru din vis

privirea care-l cuprinde cu umbra ei -

Dar tot ce se-ntâmplă poate fi spus

în numele unui trup -

Iarba înflorită pe cer

şi povestea aşezării ei între file

a minunatei coincidenţe cu foşnetul

ce se întoarce-acasă ca din întâmplare

Acte pierdute. Locuri în care-ţi place s-aştepţi.

dac-aş zbura printre pomii

de la Facultatea de Drept şi Fostă Filozofie din Bucureşti

-                            câte legende, câtă oboseală -

aş şti că acum eşti cu mine.

Aici mă aşteptau de la examene

mama şi tata

în verile toride

aici m-ai aşteptat de câteva ori

în obscuritatea unei zile de toamnă

pe care o simt în drum spre POSDRU

-      dac-aş putea reconstitui la fel de uşor

măcar copia unui simplu gest.

Între Biserica Elefterie şi Resaturantul Opera

am pierdut un timp

şi-mi este indiferent dac-am locuit cu adevărat pe strada asta

 sau în Literatura Bucureştilor.

Un retardat se uită chiar în clipa asta la mine

explicit şi provocator

din cauza lui sunt obligată să mă uit din când în când în coşul de gunoi

în loc să mă uit pe fereastră

îmi decojesc din când în când

oja semipermanentă

ca să ajung la frăgezimea unghiilor pe care am crezut un timp

că o pot proteja.

Timpul Casei cu doi porumbei şi vasul cu ierburi latine

femeia în negru cu obrazul de cretă nepudrat

cu buzele roşu aprins nerujate 
îşi rătăcise moartea nişte vorbe într-o limbă maternă

atât de necunoscută când a ajuns în dreptul meu

dacă te-ai întrupa

ca atunci când ţi-am adus fericirea

de sufletul tău, o plimbare pe Dr. Lister

unde mi-ai deschis ochii

apoi te-am exilat din când în când la Craiova

apoi m-ai exilat la Petru Vodă.

Încerc să-nţeleg ce este realitatea

de ce noi trecem şi strada rămâne

la nunta noastră în cer

între timp a trecut pe lângă mine inexplicabil

doamna Zacopceanu de la etajul doi

am întors capul

şi-a dispărut într-o altă casă

„ca şi cum n-ar fi fost”.

Alte versiuni din my computer şi nu-nţeleg de ce

AMNEZIE

despre un fel de fericire

a insectei

intenţionam să vorbesc

despre validitatea plictiselilor adevărate

într-o ţară care nu este a mea

unde creierii ţi se-nfundă

pentru că nu mai au rost

vorbirea imaginară

căsuţa grădinarului şi

echilibristica bordurii din parcuri

nu mai jucăm şah chinezesc în joacă

nu mai înnebunim

construim adăposturi

că altceva ce să facem.

IERI

Cuvintele- ar fi plutit un timp

În aerul din încăpere

Pînă ce s-ar fi aşezat pe umerii

desprinşi

de pieliţa lor de aur

 te-aş fi sărutat

cum mă hotărâsem în tren.

CREATIVE WRITING

Dumnezeu este

şi timpul le rezolvă pe toate

Am pierdut dragostea ta

Ai pierdut dragostea mea

acum văd din interior

De unde-ncepe-un zid 

O, CASTELE!

visasem că voi visa până la urmă

iar visul acela nu trebuia

să se termine

într-un alt vis

un vis în care să pot alerga şi să-l ating

fără a mă visa pe mine sau fără a-mi

tulbura somnul în care nu îl visez

TREBUIE SĂ GĂSESC O SOLUŢIE

eram fetiţe la cinematograf

iar zeul grec era cu o steluţă-n fruntea paginii

erau şi case în care zgomotele Parisului

se dizolvau într-o soluţie

de lumină

în timpul filmului

avionul decola

şi noi eram turnate într-o altă peliculă

în ochii ei trişti

şi vioi

într-o delicioasă particulă

La Petru Vodă, troiţele lui Florin Stuparu

Aceasta din imagine a fost sculptată de Florin în 1998, în atelierul din Bucureşti al doamnei arhitect Liliana Chiaburu care a dăruit-o încă de pe 4 august 2011 pentru locul în care Florin a căzut în drum spre casă. Pentru ca toţi cei care vor trece pe acolo şi vor întreba, să se cutremure şi să încerce să afle mai departe ce s-a întâmplat. I-am transmis prin viu grai acest gând părintelui Iustin Pârvu, iar părintele a îmbrăţişat pe loc ideea. După ce a fost adusă la Petru Vodă la începutul acestui an, părintele Iustin a spus şi vorbele care s-ar fi potrivit pe o plăcuţă indicatoare, dar martorii le-au uitat. Locul însă a fost ales cu grijă. Este a doua Cruce a lui Florin de la Petru Vodă, prima aflându-se la mânăstirea de maici, unde de altfel a şi lucrat-o în 2001 şi care poate fi văzută aici 

http://roncea.ro/tag/florin-stuparu/, 6 august 2011, Troita lui Florin Stuparu de la Petru Voda.

Îi mulţumesc doamnei Liliana Chiaburu şi tuturor celor care s-au ostenit ca memoria lui Florin să rămână vie.