Ani la rând am scris aceste cuvinte pe ultima filă a
caietelor de elevă şi studentă cu sentimentul vieţii care “palpită” acolo, ca
un ultim refugiu în timpul unor ore de curs poate prea friguroase, poate prea
apăsătoare, poate prea încărcate de vorbe, vorbe, vorbe.
Şi au mai fost săptămânile trecute când aş fi vrut din ce în ce mai mult să am
răgazul de a mă ascunde într-un gheţar de lacrimi, şi a mai fost acea îmbrăţişare
de adio: “Gata, de-acum nu mai suntem copii”.
Dar astăzi Hristos a înviat!
Şi dragostea nouă care ne înfrăţeşte nu cunoaşte
hotare - ca şi aceea de la începuturi, ca şi aceea de la sfârşitul caietelor
mele de elevă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu