Existenţa fizică a celuilalt
Aş fi putut să-mi dau seama de asta dar oare e vina mea? Oare nu nu ştie oricine că e o treabă riscantă să scoţi, de exemplu, ceva din, să zicem, cineva într-un loc de care nu mă îndoiesc de existenţa lui fizică? Şi oare n-am plătit acest risc? Şi ca să spun cinstit, nici măcar la strânsul, ori la împrăştiatul atâtor şi atâtor "altele şi altele" acel cineva nu s-a arătat la înălţime, şi nici nu era măcar informat asupra chestiunilor tehnice, deşi se bucura de-o faimă, cum să spun, aproape neverosimilă. L-am protejat din pricina celuilalt de care-mi era milă din cauza proprie-mi persoane. Lacrimile i se revărasu în şuvoaie încât ar fi fost o prostie să mă îndoiesc de existenţa lor fizică. Mă pot abţine însă de a-mi da cu părerea în ceea ce priveşte sinceritatea care le-ar fi putut provoca. Cu vocea şoptită, ţinându-şi în mână sticla de bere, uitându-se de parcă încăperea i-ar fi fost cunoscută.
Din volumul Adormisem şi mă gândeam, Pontica, 2005, p.12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu