Despre cuvântul ordonator de lume

Şi despre suflet ca cea mai înaltă determinaţie a spiritului (psýché) şi dar, dar  şi despre sufletul care dă viaţă corpului (túmos). Despre învierea în trup.

Într-un roman (bestseller) scris în lumea noastră din ce în ce mai iubitoare de haos şi de teoria acestuia şi de moartea veşnică.

„Hristofor nu scria pentru că s-ar fi temut să nu uite. Chiar şi ajuns la bătrâneţe, el nu uita nimic. După cum i se părea lui, cuvântul scris pune în ordine lumea. Îi opreşte instabilitatea. Nu îngăduie înţelesurilor să se macine. Tocmai de aceea era şi atât de larg câmpul de interes al lui Hristofor. Potrivit ideii celui ce scria, acest câmp trebuia să corespundă vastităţii lumii”.

„(Creierul) e împăratul întregului corp şi se află cel mai sus, fiindcă dintre toate făpturile pământeşti doar omul e raţional şi vertical. Gândirea lui incorporală, aflându-se în corp, se înalţă la ceruri şi atinge perfecţiunea acestei lumi. Spiritul reprezintă ochii sufletului. Când ochii ăştia se vatămă, sufletul ajunge orb.

Ce e acela suflet, a întrebat Arseni.

Este ce insuflă Dumnezeu în trup, e ceea ce ne deosebeşte de pietre şi de plante. Sufletul ne face vii, Arseni. Îl asemăn cu flacăra ce iese dintr-o lumânare pământească, dar care nu e de natură pământească, ea tinde să se înalţe la stihiile de aceeaşi natură cu ea.

Dacă sufletul face să fii viu, înseamnă că îl au şi animalele, nu? Arseni arătă către lupul care stătea lângă el.

Da, animalele au suflet, dar e de aceeaşi natură cu trupul lor şi se află în sângele lor. Şi ţine seamă: până la potop, oamenii nu mâncau animale, cruţându- şi sufletul, căci odată cu trupul animalului moare şi sufletul său. Dar sufletul omului are altă natură decât cea a trupului, şi nu moare odată cu trupul, căci sufletul omenesc e din altceva, iar de la Creatorul însuşi e insuflat harul.

Ce e menit trupului omenesc?

Trupul nostru se naşte din ţărână. Dar Domnul, care a făcut trupul din ţărână, o să facă la un loc trupurile noastre descompuse. Că, ştii, doar pare că trupul se descompune fără urmă, că se amestecă cu alte elemente, devenind pământ, râu, iarbă. Trupul nostru, Arseni, e ca mercurul vărsat, care stă, desfăcându-se în biluţe mici, pe pământ, dar nu se amestecă cu pământul. Stă aşa până când vine cineva dibaci şi îl adună la loc într-un vas. Aşa şi Cel de Sus adună din nou trupurile noastre descompuse pentru învierea tuturor”.

Din Evgheni Vodolazkin, Laur. Roman neistoric, Traducere din rusă şi note de Adriana Liciu, Humanitas Fiction, 2014, pp. 33; 30-31.