eu nu m-am plimbat cu sania - am fost o dată
în ziua cînd luasem chenzina mai la început, cu taxiul
pînă la arcul de triumf - şi ea mă săruta stins, adică molatec,
şi privindu-mă în vremea asta cu un fel de mirare
(mi-a spus mai tîrziu că era uimită de naivităţile mele,
în această îndeletnicire care este cochetăria buzelor,
îngăduită şi peregrinilor pioşi, care pot încerca
după ce-şi ating vîrful degetelor - acum cred că mai degrabă
voia să spună că o amuzau stîngăciile mele)
dar aici scrie că ar fi - sau mai degrabă ar fi fost - cu putinţă
să fi plecat cu sania cu cai la concertul de mozart -
adică o călătorie noaptea prin ninsoare către sunetele sticloase
ale pianului în dantelăriile limpide ale orchestrei, care, ca să sune mozartian,
trebuie să fie diamatin aşezată în faţa urechilor minţii,
ca pădurea asta rară unde înaintează sania
în care am fost serioşi - şi faţa ei îngropată în gluga de blană
mărturisind de la plecare încîntarea vrăjitorească pe care mozart
o pregăteşte pentru făptura ei, dacă într-adevăr, într-o seară ca asta
s-ar urca în sanie.
Mircea Ivănescu, Poeme vechi, nouă, 1989
http://www.youtube.com/watch?v=CQUFQ_N0JI8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu