Era absurd. Şi-atât

şi bine’nţeles că dacă n-ai loc în lume

n-ai loc nici în timp

iar noi, hipotensivii

suntem cele mai apatice firi

azi n-am mai ajuns la masă

şi abia m-am putut căra prin oraş

când m-am trezit

nu-mi simţeam inima

„urât lucru” mi-am zis

şi-am ţinut-o în palmă cât

am mestecat ultima linguriţă

de cafea cu zahăr

şi eram sigură, absolut sigură

că în cameră

mai era cineva