Cu buna mea prietena Ana Nagy la intilnirea de 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Filozofie din Bucuresti.
Acum doua zile, adica simbata, 8 iulie 2017
luni, 10 iulie 2017
joi, 6 iulie 2017
6 iulie 2017
nu ştiu de ce
tocmai astăzi
mi-am dat seama
că aş putea fi un
copil model
fiindcă numai astăzi
m-aş bucura
cu toate străzile din
univers
de pantofii
cumpăraţi
de mama
fără să-mi
doresc alţii
numai
astăzi m-aş bucura
prin toate
cartierele lumii
de rochiţa cumpărată de tata
fără să visez
o crinolină de bal
numai astăzi aş îmbrăţişa păpuşa primită
la nouăsprezece
ani
cu sentimentul
că valorează
cel puţin
cât nouăsprezece
trandafiri
miercuri, 5 iulie 2017
Pe Drumul Trecătorii
„Coborâţi de pe
ziduri, cei trei văzură la lumina lunii, aşezaţi într-un ţarc mic, catârii unei
caravane. După sacii plini de lângă aceştia îşi dădură seama că negustorul
venea de dincolo, din podişurile Deralei. Calea era foarte lungă şi
primejdioasă, iar cei care se încumetau pe ea erau puţini, şi foarte pricepuţi
şi curajoşi. Desigur, mai erau şi unii obraznici, oameni fără minte, care se avântau
pe Drumul Trecătorii şi pe alte asemenea căi primejdioase doar pentru a se
grozăvi. Puţini scăpau cu viaţă în primele zile ale drumului, iar cei care
scăpau se întorceau îndată acasă, cuminţiţi pentru totdeauna. Sau, mai rar,
deveneau oameni adevăraţi”.
Mihai-Andrei
Aldea, Drumul spre Vozia, Partea I – Cei Trei
şi Pădurea cea Mare, Editura Evdokimos/ Fundaţia Profesor George
Manu, Ediţia a IV-a, 2017, p. 10.
duminică, 2 iulie 2017
Litost
„Ce este litost? E un cuvânt ceh intraductibil. Prima silabă, care se pronunţă lung şi
Accentuat, aminteşte plânsetul unui câine părăsit. Zadarnic caut pentru sensul acestui cuvânt echivalentul în alte limbi, deşi cu greu îmi pot imagina că sufletul omenesc ar putea fi înţeles fără el”.
Milan Kundera, Litost, în Cartea râsului şi a uitării, Traducere de Mariana Vorona, Revăzută de Jean Grosu, Humanitas, 2013, p.142.
Desăvârşiţi şi aleşi
2 iulie, 2017
Astăzi, la predică: „Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârşiţi moral, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi”.
sâmbătă, 1 iulie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



