În visul următor mi-ai spus

‒ Te iubesc. Cât timp am voie să-ți vorbesc despre asta?

‒ Atît cît poți.

‒ Cît pot, nici eu nu-mi mai dau voie să vorbesc.

‒ Pînă cînd nu mă vei mai iubi.

‒ Eu sunt statornic. Plictisitor de statornic.

‒ Statornicia nu poate fi plictisitoare.

‒ Depinde cine o suportă.

‒ Tot cineva statornic.

Tu

 

ai venit în visul meu

atent și grijuliu

băieți și fete pe malul Dâmboviței

își purtau zâmbetul și preocupatele chipuri

de ce numai nevinovații sunt loviți

te-am întrebat

pentru că numai ei simt loviturile

mi-ai răspuns

pentru că loviturile

sunt făcute să doară

 

Nu e păcat ca să se lepede?

Ce-am găsit notat de prin 1995 pe spatele unui conspect din Paul Veyne, Comment on écrit l’histoire (1978) în timp ce căutam  niște referințe bibliografice :

Versuri cotidiene de Florin. Din seria „Ghetoul” (Trebuie spus că atunci locuiam în cartierul Militari, pe strada Apusului într-un bloc corespunzător titlului propus de Florin):

Dimineață de scandal. Haiku.

Privesc libelule imprimate

în pijamaua ta

și mă gândesc

la nopțile noastre de dragoste.

Ikebana. Întoarcerea cartofilor pe gât. Monostih.

Pe gât cartofii se-ntorceau.

Albul tăcerii

Mihai, Mircea, Constantin, Emil, ……..

Azi dimineață mi-am dat seama că n-am citit niciodată pe 15 ianuarie despre cei pomeniți în această zi în Viețile Sfinților și împreună cu acest gând a venit și explicația culturală a omisiunii (pe lângă netrebnicia care „explică” multe nefăcute sau făcute cu același statut al lucrului vinovat): de mai bine de 40 de ani, pe 15 ianuarie „sfântul” sărbătorit în viața mea publică (cel puțin cât am fost elevă) și mai ales în viața mea privată a fost Mihai Eminescu.

Țin minte că în anii adolescenței trăiam  sărbătoarea zilei lui Eminescu în toată plenitudinea: dincolo de momentul spiritual (constând în recitiri și gândiri și imagini), dacă mama nu voia sau nu putea să facă un tort sau o prăjitură, făceam eu două ouă ochiuri și le mâncam la mine în cameră, la masă cu fotografia și cartea poetului, plus obligatoria lumânare în suport metalic de la pomul de iarnă. În vreo două rânduri m-a surprins tata și mi-a zis că nu e bine ce fac (probabil i se părea ceva „spiritist” sau obsesional, oricum nesănătos psihic), dar nu din acest motiv am renunțat la ritual. La un moment dat pur și simplu prioritățile cotidiene au devenit altele. Ceea ce nu înseamnă că am uitat dragostea mea pentru Mihai Eminescu: de care îmi amintesc astăzi și poate zi de zi, în locuri profane și în locuri sacre, în clipe de bucurie sau de tristețe.

Acum câțiva ani, în timp ce scriam de zor la un pomelnic, când m-am apropiat de sfârșitul listei celor adormiți, una dintre fetițele mele m-a întrebat: „Cine sînt Mihai și Mircea?”. „Mihai Eminescu și  Mircea Eliade” ‒ am răspuns cu cel mai firesc ton. „A, e clar: urmează Constantin, Emil, Paul, Albert…” ‒ dar despre asta, cu altă ocazie.

Totuși, sfinții prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă sunt Pavel Tebeul, Ioan cel Sărac (zis Colibașul), Sfântul Mucenic Pansofie și Cei Șase Părinți din Pustiu.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie15.htm

Dacă tot despodobesc bradul

Să păstrez imaginea din 1 ianuarie. Cu Ela și fotografii :)

Fără să fi văzut

cu vorbele mele aș putea să-ți fac amintirea

mai trainică decât

întreaga ta existență

dar ca să nu fiu patetică

mi-ar ajunge să mergem împreună la Iaşi

sau măcar la un film

şi să mă uit pe fereastră

tot timpul călătoriei

De Consolatione

Acum, dacă tot mă ocup tangenţial de "filozofia" locului şi a clipei, după ce Craiova nu a intrat în finala pentru obţinerea titlului "Capitală Europeană a Culturii 2021" cred că este potrivit să mărturisesc despre relaţia mea poetică indestructibilă cu oraşul copilăriei, adolescenţei şi maturităţii târzii. Asta am afirmat-o şi la întâlnirea de la Casa de Cultură "Traian Demetrescu" în cadrul proiectului "Poveştile noastre, povestea Craiovei" şi mă bucur să citesc abia azi (poate nu întâmplător) că ceea ce am împărtăşit atunci cu alţi craioveni, nu a rămas fără ecou.

De la povestea cartierului la povestea orasului

La inceputul lui 2014 am vrut sa intelg ce inseamna teatrul comunitar si m-am regasit in povestea cartierului meu. N-am reusit sa ajung si la Festivalul de Teatru Comunitar, care a reunit povestile celor 11 cartiere, dar am reusit sa ajung azi la debutul unui proiect care-si doreste sa reconstituie povestea Craiovei din povestirile individuale si amintirile personale ale unor craioveni.

Imaginea Craiovei din alte vremuri a fost readusa in actualitate de craioveanca Lorena Stuparu Pavalan, cercetator stiintific la Institutul de Stiinte Politice si Relatii Internationale “Ion I.C. Bratianu” al Academiei Române, discutia fiind moderata de Cornel Ungureanu.

De Gaulle, Olga, bresle si italieni

Mi-au placut amintirile readuse in actualitate. Am aflat despre vizita Generalului De Gaulle in Craiova in 1968 si despre un oltean in fata caruia presedintele Frantei a batut pas de front si i-a dat raportul salutand cu mana la chipiu.

Un alt prieten pe care De Gaulle l-a revazut in Craiova a fost muzicianul George Simonis.

Trecem de la celebrul presedinte francez la Olga "nebuna", o femeie cunoscuta in Craiova datorita bagajelor pe care le cara dupa ea, spunand ca pleaca la Paris. Provenea dintr-o familie bogata si comunistii i-au confiscat cele 3 case. Pentru ca nu i-au lasat nici macar 2 camere, una in care sa traiasca si una pentru un atelier de pictura, a avut un soc si a ramas cu ideea ca trebuie sa plece in Franta.

Am mai aflat despre breslele din Craiova si patronii lor spirituali, care erau omagiati in cadrul unor parade si marsuri. Sf. Trifon era protectorul gradinarilor, Sf. Petru era patronul spiritual al celor care vindeau fructe, Sf. Nicolae era protectorul pescarilor iar pentru carciumari protectia venea de la Izvorul Tamaduirii.

Nu in ultimul rand, am mai aflat ca a existat o comunitate foarte importanta de italieni in Craiova.

Nu-i asa ca sunt interesante astfel de amintiri? Felicitari Tradem pentru demararea acestui proiect! (Tradem este pseudonimul sub care semna Traian Demetrescu si actualul nume scurt al Casei de Cultura Traian Demetrescu).

http://danielbotea.blogspot.ro/2015/11/povestile-noastre-povestea-craiovei.html

Îi mulţumesc domnului Daniel Botea pentru această consemnare, le mulţumesc Ancăi Suciu pentru amănuntele legate de breslaşii din Craiova de la începutul secolului XX (lucruri ştiute chiar de la unul dintre aceştia) şi tuturor participanţilor care au adus completări la acest dialog nostalgic (cum ar fi cei doi domni care au detaliat despre obiectivele personale ale vizitei preşedintelui De Gaulle, după ce am schiţat cadrul istoric şi percepţia subiectivă :)

Anca (surioara)

când am ieşit la poartă

pe 13 Septembrie

cu mâinile întinse

într-un exerciţiu de gimnastică

aveam la încheieturi şerveţele albe de hârtie

decupate la mijloc

zicem că sunt volănaşe iar noi suntem doamne

şi-ntr-un acces de invidie Lili şi cealaltă Ancă de pe stradă

ni le-au rupt şi-au fugit la ele în curte

mielul se uita în ochii noştri în vinerea Paştilor

„uite, ştie că va muri” îmi spuneai

şi-n acest timp

ţiganii de la capătul străzii ne-au furat cel mai frumos porumbel

când tata l-a smuls din mâinile lor în piaţa de păsări

tremuram că-l vor prinde şi-or să-l mănânce

De Gaulle a trecut chiar prin spatele casei noastre în decapotabilă

mă ţineai de mână, alergam prin grădină spre Calea Bucureşti

ceilalţi copii râdeau de şnurul căciulii mele roşii ce-mi izbea obrazul

şi lui Nicu abia i se vedea căpşorul între cei doi şefi de stat

ne-am zâmbit sincer

Lili avea nişte pantofi negri de lac, cu şireturi

când bunica ei ne-a trecut pe sub masă în Vinerea Mare

la Postelnicu’ Firea

ele aveau icoane în casă şi se rugau

e numai memoria mea

în camionul cu arme din august 1968 care era să mă calce

într-o zi ne-am împodobit cu lucrurile mamei, ne-am rujat

„eu sunt zâna” ai hotărât „şi tu prinţesa, adică

servitoarea mea”

„îţi poruncesc să umpli cu apă potirul pe care-l ţii în mână

şi să mi-l aduci de îndată”

„o, minunată licoare ‒

unde-ai găsit rubinul, în exterior ? argintul, în interior?”

când ţi-am spus „l-am luat din gunoi”

ai aruncat după mine

pe lespezile de granit de pe 13 Septembrie

capacul sticlei goale de  lapte.