Întâmplări poetice

Rare pentru oamenii obişnuiţi, obişnuite pentru oamenii rari.

Eugen Dan Ilcenco, Eolin sau ceasul ca oglindă, Litera, 1980

TREI. De dimineaţă
am spart asfaltul aleii
din faţa blocului.
Într-un cerc cu diametrul de un metru
am săpat până am găsit
două scoici albe.
- Eşti nebun? m-a întrebat
administratorul. Degeaba
i-am explicat că visasem o noapte întreagă
cum în urmă cu cinci mii de ani
în locul acela curgea un râu.
 - Nu-mi pasă,
cursuri de apă nu am în evidenţă, strigă.
M-am grăbit să îi promit
că am să rezolv lucrurile.
- Ai timp până seara, m-a zorit el
aşa că am alergat
în partea de vest a oraşului
unde se construia o autostradă.
Oamenii care lucrau m-au înţeles.
M-am întors cu asfaltul care aburea
aidoma Europei la începuturi!
După ce am reparat aleea
am scris în cercul acela nou-nouţ
mai închis la culoare: eu sînt veşnicul,
am amintiri mai puternice decît timpul!
iar mai tîrziu am auzit
un puşti silabisind inscripţia şi strigînd:
"mamă, aici trebuie să fie centrul Pămîntului!".

PATRU. Grăbit să mă înalţ spre pagină
n-am aşteptat să mor.
Am proptit, drept scară, o bibliotecă
şi am urcat pe rafturi
pînă ce m-am izbit cu creştetul de cerul
la fel de albastru ca privit de jos
însă fals vopsit cu bidineaua.
De atunci scriu,
fiecare cuvînt e un pahar cu vin.
De atunci,de cîte ori mă simt
exclus afectiv nu mă mai întunec,
nu-mi mai suflu cu zgomot nasul
"ştiţi ceva? nici nu-mi pasă!"
Scriu, cerşetor chircit pe şosea,
accept, monedă de doi,
surâsul celor care trec
scărpinîndu-se pe piept cu un aer filozofal.
Au început destul, e timpul să fie mulţumiţi
iar pentru că şi-au scris pe maiouri iubire,
uneori au pentru mine milă,
mă cred, nu-i aşa?
pitic monument al izbînzii lor.

CINCI. Fiindcă nu ies din casă după ora opt,
privesc perplex (ca-ntr-un dicţionar sportiv,
cu actori de film şi animale africane)
cum fetele pe care vreau să le cuceresc
se plimbă cu tot felul de mustăcioşi
şi de ochelarişti,
ba mai mult, se duc să facă împreună
cumpărăturile de an nou.

Ce suav se rotea pământul
pe vremea cînd decupam pentru pomul de iarnă
stele roşii din capacele sticlelor de lapte!
Le păstra mama special, undeva în bucătărie.
Pe atunci, sentimentele unor fete
pentru anumiţi miopi purtînd mustăţi
îmi erau indiferente.