SINAXAR

    În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

   Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se trăgea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-şi ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inimă, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea  din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu. Deci Preasfânta este nepoata lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor fraţi buni, Ruf şi Rufian, care de sabie s-au săvârşit.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a săvârşit.

    Tot în această zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a săvârşit.

     Povestire foarte de folos

     Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat ca nu se împăcase, cât a fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, îşi căuta tămăduitorul. Şi aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare. Iar bătrânul zise către dânsul: «Cel ce va cere cu credinţă, va lua; şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ţi vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toţi cu taină la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi înăuntru, şi te închină lui din partea mea, dîndu-i şi această scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îţi vei lua cu adevărat îndreptarea greşelilor tale».

    Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel părinte: la miezul nopţii, a sosit înaintea uşii bisericii; şi îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind înţelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare, şi vărsând lacrimi multe, zise: «Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta». Şi stând înaintea acelor uşi încuiate, ridicându-şi mâinile la cer, şi îngenunghind, şi-a pus capul la pământ şi se ruga lui Dumnezeu şoptind. Şi fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: «Deschide nouă uşa milei Tale, Doamne », i se deschise uşa singură, şi intrând diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către diacon: «Stai aici şi nu merge mai înainte»; iar el facându-şi iarăşi obişnuita metanie la pragul de jos, deschise şi uşile de argint ce erau încuiate. Şi intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica, şi tot dânsul se ţinea făcând el rugă.

      Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la rugă, iarăşi a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiră uşile singure. Atunci îl cuprinse frica şi spaima pe diacon, şi nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din rugă precum zicea, îi era faţa preamărită ca faţa îngerului, încât se tulbura cu cugetul, zicând: «Nu cumva este înger acesta ce se arată şi nu om?» Dar încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: «De ce te tulbură şi te luptă gândurile pentru mine, o, omule? Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi carne alcătuit, şi din casă strălucită. Sunt Hartulaire, adică vistier de cărţi, fiindu-mi hrana din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieşte toate spre bine, de multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieşte a face minuni mari. Să mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte». Şi mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, şi apopiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea le-au deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către diacon, care sta de se mira, zise: «Doamne miluieşte», şi se închiseră uşile amândouă singure. După aceea au mers iarăşi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, şi spunea diaconul: «Aşa de repede socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuţimea noastră ». Apropiindu-se şi acolo de uşile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea bărbatului acela, şi facându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţa sa cu lacrimile, a sosit şi la uşile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea între uşi, îi porunci să ia aminte şi să bage seamă pe cei ce vor intra; şi făcând el obişnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând  în mijlocul bisericii, punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne încredinţa şi ne adeverea: «La pragul uşii unde stam şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieşea un diacon luminos din altar cu cădelniţa în mână, şi cădea toată biserica; peste puţin am văzut pe unii ca nişte clerici intrând, îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de preoţi intrară îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un vers foarte frumos şi minunat», din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât «Aliluia».

    Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartulaire afară şi zise către diacon: «Frate, intră în biserică fără de nicio grijă, şi ia aminte la proţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitare răutăţii». Şi intrând diaconul îngrozit, a ieşit degrabă către omul lui Dumnezeu, zicând, cum n-a putut să vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După aceea iarăşi îi zise acel pământesc înger: «Intră şi ia aminte şi în ceata din dreapta». Şi mergând zise către dânsul diaconul că a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitului acela: «De l-ai cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita Hartulaire stă afară şi te cheamă». Deci, mergând diaconul după cum l-a învăţat, a făcut de a ieşit preotul din ceata de-a dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi smerit glas: «Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că amândoi netocmiţi în greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a ta». Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică şi a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, şi căzând la pragul sfintei biserici, se inchiseră uşile prin putere dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi. Şi aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: «Frate, mântuieşte-te şi-ţi iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis la mine spune-i că, curăţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea cea către Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta». Şi aceasta zicând s-a despărţit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia i se cuvine slava în veci. Amin.

      Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie, care a mărturisit în Tesalonic, la anul 1774, şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

     Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.