O proză memorialistică dureroasă

„Se spune îndeobşte că zilele tinereţii sunt lungi. Pentru noi, cei care ne temeam de stingerea luminii din penitenciarul Târgşor, timpul se prefira, dimpotrivă, cu o viteză uluitoare printre degete. Dimineţile păreau modelate de aceeaşi mână, iar meniul devenise monoton şi parcă mai sărăcăcios. Terciul se subţiase îngrijorător, ajungând la o zeamă galbenă, puţin îndulcită, iar sfânta noastră fasole pe care o căpătam regulat de două sau trei ori pe săptămână apărea serafic numai o dată, şi într-o prezenţă sfioasă, de câteva zeci de boabe pe fundul gamelei”.

Radu Ciuceanu, Prea mult întuneric, Doamne!, Bucureşti, Institutul Naţional Pentru Studiul Totalitarismului, 2012, p.206