Tinerelul
Pe drum nu era nici o
singură stea
iar eu neauzind nimic,
duceam asta de îndată
în trecut: capătul zilei,
reflectat de prezent,
creștea monstruos
și devenea legendă.
După o clipă totul
aparținea altei
civilizații:
pustiul caselor,
lumina puternică a neoanelor
și acel suflu rece,
răpitor, al vântului
(poate el ducea totul
în trecut, nu eu,
pentru că eu nu aș fi
știut
să suflu așa în
ambele direcții).
M-am simțit de parcă ar fi intrat cineva
M-am simțit de parcă
ar fi intrat cineva
fără zgomot, dar pe
ușa scârțâind.
Nu m-am ridicat din
loc, nu m-am dus să verific,
deși pe chip mi s-a strecurat
acea adiere
și ușa a scârțâit
îndată, de parcă oaspetele ar fi ieșit
fără un cuvânt, fără
explicații.
Din volumul: Piotr
Sommer, Dimineața pe pământ, traducere din limba
polonă de Constantin Geambașu, editura Charmides, 2015, pp. 129; 134.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu