Cât de bine-mi merge de când nu-mi mai funcţionează ceasul. Astfel zilele mele sunt totuna cu zilele oceanului şi ale ceşcuţei de cafea. Oare ce fac acum peştii, caractiţele, sepiile, meduzele, rechinii, sirenele, algele în lumea lor rece, udă complet, întunecată? Numai gândindu-mă la asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a făcut om în universul liric uscat şi mereu însetat pe care îl port cu mine ca pe o haină grea, ca pe o cochilie sau caroserie interioară aproape incomodă, aproape lipsită de graţie, devenind din ce în ce mai uşoară la purtare, mai transparentă pe măsură ce se zgârie şi se sfărâmă din orice fleac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu