„De aici, necesitatea titlurior explicative”

pe scări uitam treptat să admir

copilăria noastră cu ornamente
nu mai vedeam treptele de marmură albă
şi nici ţinta
: balustradele de fier gri îmbrăcate în vinilin albastru
treptele de beton cenuşiu corect măturate
iar mai apoi
zgârieturile parfumul
aşteptasem prea mult să cobor
de pe bloc
şi acum îmi era dor de voi.
nu puteam şi n-ar fi trebuit să-mi văd sinele
să-i aştept cu credinţă
fantasmele să răsară.

nu vedeam casele
doar copacii mă indreptau cu certitudine
spre muzeul
din cabina telefonică
: un con de brad de la Voineasa
banderola elevului de serviciu din 1 martie 1977
un bucheţel de gălbenele
o Dacia 1300 vişină putredă.
poveşti mai mult închipuite
şi una adevărată
ca amintire pregătitoare
: existenţa secretă a cuvintelor
o trăiesc imperceptibil
şi sunt încântată
mă-nvârt prin lume şi sunt încintată
poveştile născute în minte
merg în mai multe direcţii
şi continuă fără mine
: dacă tot nu au existat
colindă lumi ceva mai subtile

Fără titlu

am auzit ciripitul vesel

al vrăbiilor după ploaie

şi fără nici-o legătură

cu ce făceam (cum ar fi

să-mi acopăr faţa cu braţul drept

să termin de uscat cu foenul un tricou)

am înţeles că nu se vor mai întoarce

zilele în care îmi beam cafeaua cu mama

Dintr-o generaţie de sacrificiu

Dacă aş scrie acum

„Mi-e dor de inima mea”

s-ar înţelege ceva greşit
sau cine ştie
aş candida pe ultimul loc eligibil la „Crizantema de aur”
este posibil orice
dintr-o premisă falsă
atât de ambiguă
de fapt dintr-o presupunere
de fapt mă aflu în singurul loc posibil
unde sunt cea ma tânără şi cea mai bună şi răbdătoare
deşi uneori îmi vine să le spun celor de-aici
ceva enervant
cum ar fi
pe-o doamnă de 90 de ani
care spune că la Romancierilor unde coboară ea
se află o policlinică veche, „Cetatea Hristia”
s-o întreb
locuiţi în judeţul Constanţa
sau dacă mă gândesc bine chiar în Bulgaria
şi veniţi de atât de departe aici
în Drumul Taberei la cardiologie
cred că este o adevărată aventură, nu?
Dar privirea îmi cade la timp
pe bermudele unei doamne de 100 de ani.
E mai grasă decât mine şi
trebuie că am în privire ceva din Mr. Bean
fiindcă e vădit iritată şi-atunci încep
să citesc : „Pentru serviciile medicale
decontate de Casa de Asigurări de Sănătate
nu se pot solicita plăţi suplimentare sub nici o formă”.
„Dar ce notaţi acolo, scumpă doamnă?”
”What?”. Nu-mi vine să cred şi-i arăt domnului de 110 ani
căţelul din cercul roşu barat
de pe uşa de la psihiatrie
devin euforică şi la neurologie numai ţigările
au semnul „interzis”
rând pe rând sosesc din autobuze, camioane şi macarale
doamne şi domni cu vârste între 100 şi 200 de ani
foarte vioi şi dornici să intre în faţă
nu au timp de pierdut
în singurul loc unde
sunt cea mai tânără şi respectuoasă
cu tot viitorul înainte
de-o viaţă

Răţuşte adevărate în Grădina Botanică din Bucureşti.

Şi mai încolo, povestind despre Grădina Botanică din Craiova, o salcie nemaiîntâlnită, eu şi Silvana-Manuela, prietena dintotdeauna din copilărie.
Sâmbătă seara, înainte de-a merge La Plăcinte înainte.

21 iulie, 2017

Înţelepciunea de-a nu te considera primul şi singurul într-un domeniu al încruntărilor.

Carnea este durere sub duş.
Florilor nu le-a plăcut că am plecat de-acasă.
Fenomenologia amintirii şi tradiţia privirii interioare. Trebuia să spun adevărul ca să-mi amintesc acest titlu de subcapitol din cartea lui Ricoeur despre memorie, istorie, uitare.
Un gest pe jumătate.
Un om care ieşit din minţi, şi le pierduse.
Sunt frumoşi oamenii. Ca nişte pietre.

Acum 30 de ani

Şi ca să nu rămânem îndatorați față de timpul trecut pe care tocmai l-am aniversat (căci în el a fost întâlnirea, în bucuria că suntem, în nostalgia de-a retrăi ceva ce nu mai putem atinge, iar nu în lauda a ceea ce am făcut de atunci până acum), adaug şi câteva fotografii de acum treizeci de ani :)

La 30 de ani de la absolvirea Facultăţii de Filosofie

Surprinşi de aparatele foto aşa cum suntem azi. Acum  o săptamână, pe 8 iulie 2017

Descult in iarba

La Valter, la Cumpana. Ieri, cu Maria noastra. In vizita la bunii nostri prieteni Simina si Cezar Balasoiu

Posteaza-ma doar pentru tine :)

Cu buna mea prietena Ana Nagy la intilnirea de 30 de ani de la absolvirea Facultatii de Filozofie din Bucuresti. 
Acum doua zile, adica simbata, 8 iulie 2017

6 iulie 2017

nu ştiu de ce tocmai astăzi

mi-am dat seama

că aş putea fi un copil model

fiindcă numai astăzi m-aş bucura

cu toate străzile din univers

de pantofii cumpăraţi de mama

fără să-mi doresc alţii

numai astăzi m-aş bucura

prin toate cartierele lumii

de rochiţa cumpărată de tata

fără să visez o crinolină de bal

numai astăzi aş îmbrăţişa păpuşa primită

la nouăsprezece ani

cu sentimentul că valorează

cel puţin cât nouăsprezece trandafiri

Pe Drumul Trecătorii

„Coborâţi de pe ziduri, cei trei văzură la lumina lunii, aşezaţi într-un ţarc mic, catârii unei caravane. După sacii plini de lângă aceştia îşi dădură seama că negustorul venea de dincolo, din podişurile Deralei. Calea era foarte lungă şi primejdioasă, iar cei care se încumetau pe ea erau puţini, şi foarte pricepuţi şi curajoşi. Desigur, mai erau şi unii obraznici, oameni fără minte, care se avântau pe Drumul Trecătorii şi pe alte asemenea căi primejdioase doar pentru a se grozăvi. Puţini scăpau cu viaţă în primele zile ale drumului, iar cei care scăpau se întorceau îndată acasă, cuminţiţi pentru totdeauna. Sau, mai rar, deveneau oameni adevăraţi”.

Mihai-Andrei Aldea, Drumul spre Vozia, Partea I – Cei Trei şi Pădurea cea Mare, Editura Evdokimos/ Fundaţia Profesor George Manu, Ediţia a IV-a, 2017, p. 10.

Litost

„Ce este litost? E un cuvânt ceh intraductibil. Prima silabă, care se pronunţă lung şi

Accentuat, aminteşte plânsetul unui câine părăsit. Zadarnic caut pentru sensul acestui cuvânt echivalentul în alte limbi, deşi cu greu îmi pot imagina că sufletul omenesc ar putea fi înţeles fără el”.

Milan Kundera, Litost, în Cartea râsului şi a uitării, Traducere de Mariana Vorona, Revăzută de Jean Grosu, Humanitas, 2013, p.142.

Desăvârşiţi şi aleşi

2 iulie, 2017

Astăzi, la predică: „Dumnezeu nu îi alege pe cei desăvârşiţi moral, ci îi desăvârşeşte pe cei aleşi”.

Troita lui Florin, in atelierul Lilianei Chiaburu

Un dor amestecat cu neputinta si speranta