marți, 13 august 2019

Insolație

„O civilizație este atinsă atunci când delicații dau tonul”. Să te simți atât de intim cu un autor, încât în stația de tramvai când te-ntorci de la Lidl cu două plase grele să-ți vină în minte propoziția asta scrisă de el. Și asta nu pentru că te obsedează, ci pentru că exprimă un ideal pe care poate nu vei putea să-l atingi în această viață. În această țară. În această lume. Delicați sunt mulți pe lumea asta. Ei însă nu numai că nu dau tonul, dar sunt călcați în picioare. Poate Cioran când a formulat asta s-a gândit la celebrul vers rimbaudian.
Și poate exact în acel moment i s-a întâmplat ceea ce formula ca un fel de maximă sau ca uimire în caietul de la Talamanca: „Să ai geniu înseamnă să poţi digera influenţele pînă le faci urma pierdută”. Urma lui Rimbaud este pierdută. Pentru că tinerețea lui Cioran nu a fost chiar delicată. Dar cine suntem noi să-l judecăm?
Mijloacele culturii și scrisului în principiu sunt „delicate”. „Delicat ca masacrele sorilor, omorîți de săbiile înserării” (Emily Dickynson). (E clar că fac insolație).
Dar opțiunile politice foarte trecătoare trădează o oarecare asprime.
Sigur că și aceia pentru care au optat aveau dreptatea lor.
Este clar vorba de o delicatețe față de ceilalți, nu de o delicatețe egoistă și răsfățată, nu de o sensibilitate excesivă în ceea ce privește propria-ți persoană.
Dar a fi delicat înseamnă a iubi viața sau a iubi moartea?
A iubi moartea în slujba unei cauze care îi face pe alții fericiți, care le asigură o viață frumoasă și demnă. A iubi viața într-un final. Nu a muri pur și simplu pentru cineva, pentru ceva dintr-un impuls fanatic, dintr-o ambiție ideologică, finalmenete din ură față de ceilalți.
Teoretic epoca aceasta a noastră ar trebui să fie a delicaților care dau tonul. A minorităților delicate. Numai că minoritățile care dau tonul la noi sunt prea vocale și uneori brutale, acuzatoare, necomprehensive cu „celălalt” care își exprimă refuzul față de formulele lor.
Este fenomenul descris prea bine de Ricoeur ca revendicare nesfârșită, maladivă, de drepturi.
Or, delicații tac și așteaptă să fie recunoscuți. Să li se recunoască măcar delicatețea. (Insolație :))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu