când
ai urcat prima dată la mine
Jacques
Brel cânta «Ne me quitte pas, ne me quitte pas»
corectam
povestea asta
la
radioul albastru îţi schimbam pansamentul
şi-ai
început să-mi povesteşti în flamandă
despre arcada tăiată în geamul
cabinei telefonice
de
care te-ai îndrăgostit
din când în când,
fără să vrei
îmi mângâiai
inima
şi-atunci ştiam
că nu mai e mult şi-am să te văd
sub lumina
soarelui de ziuă
traversând spre Notarra pe zebră după
McDonalds
ca nişte zurgălăi lentilele vişinii îmi dădeau de ştire
că am ajuns în foaier
unde ai urcat de la subsol cu ponchoul meu pe umeri
zâmbeai elegant,
halucinant
încât am căzut în
cutia muzicală care s-a deschis
chiar atunci la
picioarele mele
era atât de teatral
şi neverosimil gestul
abia trăgând după
mine
o aluniţă grea
cum de altfel
sub lumina
soarelui de amiază
spre Notarra zebra de după
McDonalds
prin lentile vişinii îmi dădea de ştire
că am ajuns în foaier
şi ai urcat de la sala studio cu ponchoul meu pe umeri
zâmbeai elegant
încât am căzut în
cutia muzicală
chiar atunci deschisă în faţa mea
căci nu mai găseam cabina telefonică
prin care ai trecut tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu