Dat fiind că

m-am mutat din nou, pe măsură ce dislocam şifoniere (= şi dulăpioare, rafturi), comode, scaune, măsuţe, canapele, saci cu lenjerii, huse, perdele, covoaraşe, haine şi cărţi, cutii cu vase, tacâmuri, electronice, (electro)termice, electrice şi iarăşi cărţi, caiete, mape, dosare şi le trimiteam în maşini spre noua locuinţă, mă gândeam că aşa se desprinde şi sufletul de trup: cu multă trudă şi nu dintr-o dată.

Acum, că a trecut mai bine de o lună şi jumătate, lucrurile sunt oarecum aşezate: la patruzeci de zile. Gândurile încep şi ele să se separe din masa amorfă în care somnolau apatice, temătoare şi să intre, cuminţi, în sertarele şi fişierele lor: Ut omnia cogitationes.  

Dat fiind că...o, ce construcţie verbală minunată pe acest pământ! - unde am putea să locuim poetic, firesc, „încredinţîndu-ne” lui numai trupurile: în case care primesc lumina şi apa încă din primele zile ale Facerii.

Dar fiindcă îi este tipic chiraşului să se mute dintr-un (b)loc în altul (unde proprietarii de asemenea sunt chiriaşii propriului trup), locuim cât se poate de nepoetic – vorba filozofului.