sâmbătă, 22 martie 2014

Acknowledgement

mi-ar face plăcere
să mă nasc din nou
dar nu astăzi
ci acum 51 de ani
să copilăresc prin oraşe şi sate
să mă plimbe tata prin parcuri şi muzee
pe la Tănase să-i văd de aproape
pe Aurelian Andreescu şi Doina Badea
pe Cornel Patrichi şi fetele lui
să luăm apoi câte-un profiterol uriaş la Capşa
mi-ar face plăcere
să-i întâlnesc pe băieţii şi fetele
care m-au făcut să râd şi să plâng
şi toate astea să le povestesc
când lui Cătă, când Ancăi
mi-ar face plăcere ca tot ce-mi trebuie
să se găsească în sertarele şi-n rafturile mamei
să ne plimbăm seară de seară şi zi de zi
şi să nasc din doi în doi ani trei copii
mi-ar face plăcere
să nu fi auzit niciodată
de un munte mult prea înalt

sau mult prea adânc 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu