Girls :) (Jurnal, ianuarie 1979)

De fapt, în după-amiaza aceea plecasem cu Marina „la cules de stele”, adică ne permiteam fiind sîmbătă să venim cu întîrziere acasă după o săptămînă de şcoală obositoare, pînă cînd apăreau stelele dacă erau bune.

Un stîlp de telegraf tăia soarele în două, un soare atît de perfect, atît de rotund, de o culoare aproape mată, unica strălucire fiind dată de culoarea lui roşiatică, dar mai uniformă ca niciodată. Ne minunam şi eu şi prietena mea de un asemenea soare.

„Soare, mai încălzeşte în galben, mai încălzeşte în galben fereastra mea!”.

–         Ursula, eu în iubire îmi pot găsi o ascunzătoare excelentă de zgomotul acestei străzi.

–        Puşi, tu chiar crezi  în această iubire a ta? Parcă tu rîdeai de cele care se îndrăgostesc de zei.

–        Eu m-am îndrăgostit doar de un semi-zeu pe care doar eu îl consider aşa, fiindcă tu ştii că el de fapt este om.

–        Bine, stai ascunsă acolo, dar vrînd-nevrînd trebuie să te ascunzi şi cu mine în cofetăria Crinul. Vreau să mănînc o îngheţată. Dacă nu e, luăm ceva pîinos şi o citronadă.

–        De acord. Cu o singură condiţie: este ultima dată cînd intrăm aici, unde totul, dat totul se consumă. Au ajuns să-i mănînce şi din nume.

–        Ei, tu cu imaginaţia ta bolnavă.

–        Deloc. Tu nu vezi că scrie „Crinu”? Fără „l”?

–        Puşi, vorbeşte mai încet. Uite cum te priveşte individu’ acela care bea citronadă.

–        Stăm aici, lîngă fereastră.