În dimineaţa asta spre prânz

dacă m-ar fi urmărit cineva

ar fi zis că este o călătorie cel puţin suspectă
fără nici-un scop dus şi-ntors până la capăt şi înapoi
la capătul străzii unde desprinderea de nori
se vede în sfârşitul iernii
ca o tăcere de care nu m-aş desprinde

în dimineaţa asta asta însorită de-acum 20 de ani
singurătatea celui ce te cheamă
alături de el, în oglindă
credinţa lui când
te roagă să rămâi lângă el