„Ca, intrînd şi ieşind, toţi paşii săi să se îndrepteze după dînsele”

„Israiliteanul cel vechi avea datoria nu numai de a asculta mărturiile lui Dumnezeu care se citeau în vremi rînduite la adunările cele de obşte ce se făceau atunci în sinagogi, ci de a le citi şi singur de-o parte. Şi avea încă datoria de a le pomeni adeseori şi fiilor săi, şi rudelor şi casnicilor, avîndu-le pe ele totdeauna – şi cînd se întorcea spre somn, şi sculîndu-se, şi şezînd, şi umblînd – înaintea ochilor săi prin aducerea aminte şi în mîini prin faptă; şi, în scurt, scrise chiar pe înseşi uşile casei sale, ca, intrînd şi ieşind, toţi paşii săi să se îndrepteze după dînsele. (…) Încă şi însuşi împăratul se supunea mai întîi decît alţii acestei puneri de lege, cînd şedea pe scaunul său. (…)
Oare acestei sîrguinţe a citirii şi cugetării celei osîrdnice a Sfinţitei Scripturi, care era datorie a vechiului Israilitean, nu este supus şi Creştinul, noul Israilitean al darului? [(…)„Israil” însemnează „minte văzătoare de Dumnezeu” (Facerea 32:28)].
Este supus, cu adevărat! Şi cu atît mai mult cu cît petrecerea acestuia se cere a fi mult mai desăvîrşită decît a aceluia, cu cît cinstirea de Dumnezeu a acestuia este mai înaltă şi mai presus de fire decît a aceluia. Oare cunoaşte aceasta Creştinul? Oare o cugetă? Oare o păzeşte? Foarte puţin, ori nicidecum!”

Din „Punerea înainte a cărţii”, Evghenie Vulgaris, Îndeletnicire iubitoare de Dumnezeu: tîlcuiri la Pentateuh, ed. îngrijită de Florin Stuparu, Ed. Sophia, 2012, pp.11-13.